[BREAKFAST] „Buru buru pe Lună”: Povestea stagiarului NASA care a furat roci lunare ca să-și impresioneze iubita

CoolNews, NEWS
share

Într-unul dintre cele mai bizare cazuri din istoria NASA, Thad Roberts, un tânăr stagiar cu aspirații de astronaut, a comis în 2002 o faptă care a surprins întreaga comunitate științifică: a furat peste 100 de grame de mostre lunare dintr-un seif de la Centrul Spațial Johnson din Houston.

Ajutat de două colege stagiare, Tiffany Fowler și Shae Saur, Roberts a folosit cunoștințele interne și accesul la zone restricționate pentru a pune mâna pe un seif ce conținea roci selenare și chiar o mostră de meteorit marțian. Nu pentru bani, nu pentru glorie, ci din dragoste. Sau cel puțin asta a fost o parte din motivație.

Roberts voia să-și impresioneze iubita de atunci, promițându-i „luna de pe cer”. Și, într-un mod cât se poate de literal, s-a ținut de cuvânt. După furt, cei doi au dus mostrele într-un hotel, le-au așezat sub saltea și au întreținut relații intime deasupra lor. Mai târziu, Roberts avea să numească momentul „buru buru pe Lună”, o expresie care pare desprinsă dintr-un film SF de comedie.

Din păcate pentru el, aventura s-a încheiat prost: a fost prins de FBI după ce a încercat să vândă mostrele online, iar în 2003 a fost condamnat la opt ani de închisoare.

Povestea lui a devenit sursă de inspirație pentru articole, podcasturi și cărți, dar rămâne una dintre cele mai bizare combinații de romantism, crimă și știință din istoria recentă.

sursa foto: Shutterstock

Articole similare

Alessiah acceptă Challenge 4 Playlist: poate „Bad Habit” să intre în playlistul Virgin Radio într-o ...

Alessiah a venit în această dimineață la Virgin Radio Breakfast și le-a povestit Oanei Paraschiv și ...

[BREAKFAST] Excursie cu bicicleta în Pădurea Băneasa pe 27 septembrie

Duminică, bicicletele ies din oraș: excursie până în Pădurea Băneasa Amatorii de bicicletă și de na...

[BREAKFAST] Ziua Biletelor de Dragoste la Virgin Radio

Astăzi celebrăm Ziua Biletelor de Dragoste, așa că la Virgin Radio vrem să ducem tradiția mai depart...