Billie Eilish și-a lansat propria boxă portabilă! E la fel ca oricare alta dar…

Celebrități, CoolNews
share

Muzica aia buuuună merită să fie ascultată cât mai tare! Să te audă și familia, și vecinii, toată lumea! Dar dacă ești fan Billie Eilish poți să-i dai play într-o boxă cu fața ei. Eh? E ca și cum ar fi acolo lângă tine și ți-ar cânta LIVE!

Pentru că da, Billie Eilish a făcut echipă cu oamenii de la Amazon și și-a lansat propria ei boxă portabilă. E vorba doar de o variantă cu fața ei a Echo Studio speaker.

Pe pânza care înfășoară boxa este printată coperta albumului „Happier than ever”. Dacă vrei să o cumperi, trebuie să pregătești 229,99 dolari, iar livrările vor începe în luna octombrie. O boxă Echo Studio obișnuită costă doar 199,99 dolari.

Din ce știm până acum, se pare că noua boxă vine și cu alte plusuri. Vei putea să-ți setezi alarma prin Alexa, care va reda pentru tine piesa preferată de la Billie Eilish la ora setată de tine. Echipa Amazon a declarat că în scurt timp te poți trezi cu vocea artistei.

Până atunci, dacă vrei, poți descărca alarma Virgin Radio Breakfast cu The Motans sau Marius Moga. Săptămâna viitoare, ai o nouă alarmă pregătită! 

Billie Eilish și-a lansat de curând și o serie de sneakerși Air Jordan în culorile ei preferate. Ambele modele sunt „100% vegane, cu peste 20% material reciclat”.

În sfârșit! Sunt atât de fericită că pot să împart cu voi aceste două modele de Air Jordan! A fost o experiență incredibilă să pot să creez, în special în zona sustenabilă a fashion-ului”, a declarat Billie.

Albumul ei, „Happier than Ever” continuă să ocupe locuri în majoritatea topurilor internaționale de specialitate. În cadrul festivalului Life is beautiful din Las Vegas, Billie a cântat și 3 piese de pe noul album. „I Didn’t Change My Number”, „NDA” și „Therefore I Am” au fost primite foarte bine de către publicul american.

Articole similare

Billie Eilish, Nicki Minaj, Taylor Swift și mulți alți artiști cer să fie protejați de abuzurile cre...

Peste 200 de muzicieni de renume au semnat o scrisoare deschisă solicitând protecție împotriva utili...

Billie Eilish a acordat același inteviu pentru al șaselea an consecutiv

Billie Eilish a acordat același interviu pentru al șaselea an la rând. Vedeta a fost intervievată pe...

Billie Eilish și FINNEAS l-au vizitat pe Joe Biden la Casa Albă

Viața unui președinte nu e doar despre negocieri alături de liderii lumii. Cel puțin nu pentru Joe B...