Așa arată femeia care se plânge că e prea frumoasă și din cauza asta nu-și găsește iubit – VIDEO

CoolNews
share

Jenna Thompson, un model britanic pentru costume de baie se plânge că este prea frumoasă și din cauza asta nu-și găsește iubit.

Femeia a povestit în emisiunea ”This Morning” că bărbații se simt intimidați și nu îndrăznesc să o abordeze. Declarațiile ei au stârnit o avalanșă de critici, mulți acuzând-o că este narcisistă.

Thompson, care are doi copii cu fostul iubit de care s-a despărțit în urmă cu doi ani, a mărturisit că viața ei amoroasă este un adevărat dezastru din cauza fizicului ei.

Ea susține că aplicațiile de dating îi joacă o festă pentru că oamenii care intră acolo se focusează numai pe imagine și nu-și doresc ceva serios.

„Se pare că îi atrag mai mult pe bărbații care urmăresc un singur lucru, aventuri de o noapte, nu pe cei cu gânduri serioase”, susține Jenna.

Modelul a mărturisit că a fost chiar sfătuită să-și schimbe înfățișarea.

„Dacă te schimbi, nu vei fi cu adevărat fericit. Cât timp poți purta o mască? În plus, nu vei fi niciodată complet sincer cu persoana cu care te întâlnești”, a spus Jenna care a descris și tipul de iubit pe care și-l dorește alături.

„Îmi plac bărbații foarte tatuați care arată bine și se îngrijesc, bărbații cu personalitate.”

Mulți dintre cei care au urmărit emisiunea au sărit ca arși: „Prea frumoasă să-mi găsesc iubit. Nu sunt vreun Tom Cruise, dar ea e destul de comună, cu siguranță nu «prea frumoasă»”, a scris cineva.

„Când am devenit atât de obsedați de cum arătăm?”, a comentat un alt telespectator.

„Doamna Fake crede că e prea frumoasă pentru a-și găsi iubit, bineînțeles că asta crede. Eu cred că cineva are un ego prea mare“, spune un alt comentariu.