Selena Gomez
share

Selena Marie Gomez, cunocută simplu Selena Gomez, s-a născut pe 22 iulie 1992 și este la granția dintre rac și leu, după cum îi arată și zodia. Când e fioroasă și impulsivă, când dă câțiva pași în spate, dar într-un final pare că știe ce vrea.

Selena Gomez a început să joace în filme de la vârsta de 7 ani şi a primit primul său rol major în 2003, în „Spy Kids 3-D: Game Over”. A devenit cunoscută interpretând-o pe vrăjitoarea Alex Russo în producţia Disney „Wizards of Waverly Place”, care a fost lansată în 2007, iar în 2009 a câştigat un premiu Emmy.

În 2011, Selena Gomez şi-a lansat cel de-al treilea album, „When The Sun Comes Down”, după ce, în 2010, cucerise fanii din toată lumea cu „A Year Without Rain”, un follow-up al materialului ei discografic de debut, „Kiss & Tell”.

„A Year Without Rain”, recompensat cu un Disc de Aur de Hollywood Records, i-a prezentat pe Selena şi formaţia ei, The Scene, într-o cu totul altă lumină.

Selena Gomez a recunoscut la începutul anului 2014 că s-a internat pe 5 ianuarie, timp de două săptămâni, în centrul de reabilitare Dawn at The Meadows din Arizona, deoarece membrii familiei au sfătuit-o să facă acest lucru, din cauza stilului de viaţă petrecăreţ, cântăreaţa subliniind că decizia nu a avut legătură cu consumul de droguri şi alcool. Centrul Dawn at The Meadows tratează tineri cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani, care se „confruntă cu traume emoţionale, dependenţă sau diagnostic dual”.

În septembrie 2016, Selena Gomez decide să ia o pauză în carieră pentru a se îngriji de sănătate, după ce a suferit o depresie şi o serie de atacuri de panică, ce sunt, probabil, manifestări ale bolii lupus cu care a fost depistată

Articole similare

SELENA GOMEZ a revenit cu o melodie flirty - "Love On"

Selena Gomez, artista cu numeroase discuri multi-platină, nominalizată la GRAMMY, și-a lansat noul e...

Selena Gomez: ”Iubesc să gătesc. Nu sunt grozavă la asta, dar îmi place să...”

La 3 ani după ce Selena Gomez a fost în Australia, ediția Vogue din această țară a realizat un amplu...

TREND NOU PE NET: Poze din frigider

Avem un nou trend pe net, care vine de la vedete. Acestea au început să publice imagini cu ce au ...

Selena Gomez sugerează o posibilă retragere din muzică. Ce carieră vrea să urmeze

Este posibil ca Selena Gomez să renunțe definitiv la muzică. Cântăreața, în vârstă de 28 de ani, ...

Selena Gomez lansează primul ei album într-o altă limbă!

Când te saturi să cânți în limba engleză... treci la spaniolă. Cam asta cred că a gândit și Selena G...

Care sunt cele mai urmărite conturi de Instagram din lume la final de 2020

Știm deja că cel mai bine plătit sportiv din lume este Cristiano Ronaldo. Ceea ce poate mulți dintre...