Tim Bergling, cunoscut sub numele Avicii, s-a născut în anul 1989. În anul 2012 și 2013, într-un top al DJ-ilor internaționali, Avicii s-a clasat pe locul al 3-lea. Primul single al Avicii a apărut în anul 2010, fiind o colaborare cu un alt DJ suedez, John Dahlbäck. Cele mai apreciate piese din portofoliul DJ-ului sunt „Wake Me Up„, „I Could Be The One„, „Levels” și „Addicted To You„.
El a fost nominalizat de două ori la Premiile Grammy, în 2012 pentru piesa „Sunshine” în colaborare cu David Guetta și în 2013 pentru piesa „Levels„. DJ-ul suedez a concertat și în România, la Untold.
În 2014, Tim Bergling a dat semne de oboseală și a anulat concerte, explicând că nu se refăcuse după o operație de apendicită, iar în 2015, a anulat reprezentanții invocând nevoia unei „meritate pauze”.
În martie 2016, Avicii a anunțat că nu va mai apărea pe scenă după spectacolele din anul respectiv. El motivase decizia prin dorința de a face „mai multe” lucruri în viață. Avicii include în scrisoarea deschisă și mulțumiri la adresa fanilor, menționând că ”gândurile și ideile” lor despre muzică l-au ajutat să evolueze.
Cel mai probabil decizia avea legătură și cu sănătatea lui șubrezită în ultimii ani. Tim Bergling a suferit în trecut de pancreatită acută, parţial din cauza consumului excesiv de alcool.
DJ-ul suedez Avicii, pe numele său real Tim Bergling, a fost găsit mort în Muscat, Oman, în după-amiaza zilei de vineri, 20 aprilie 2018.
„Anunţăm cu profundă tristeţe pierderea lui Tim Bergling, cunoscut ca Avicii. El a fost găsit mort în Muscat, Oman, în după-amiaza zilei de vineri, 20 aprilie. Familia este devastată şi cerem tuturor să arate respect în aceste momente dificile. Nu vor mai fi făcute alte comentarii”, a fost anunţul făcut de reprezentantul artistului.
Avicii a susţinut un show şi în România, în 2015, în cadrul festivalului Untold la Cluj-Napoca.