ANM: Sâmbătă va ninge în București. De vineri noapte ninge la munte

CoolNews, NEWS
share

Vin primele ninsori consistente din acest sezon rece. Din această noapte – va ninge în zonele montane, apoi pe parcursul zilei de mâine și în Moldova și sud-estul Transilvaniei. În celelalte regiuni – vor predomina ploile. Câțiva fulgi de zăpadă vor fi și în sudul țării – în noapte de sâmbătă spre duminică, inclusiv în Capitală. Adiministrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de precipitații însemnate cantitativ pentru jumătatea de est a țării. Este valabil de mâine dimineață, până duminică la ora 10:00, scrie europafm.ro.

„Mâine va fi ceva mai intens acest episod, pentru că vom vorbi despre precipitații sub formă de ninsoare la munte, în toată zona montană, pe parcursul zilei de mâine și a nopții de sâmbătă spre duminică. Vor fi și precipitații mixte la început, în sud-estul Transilvaniei și în cea mai mare parte a Moldovei ce se vor transforma treptat în ninsoare, iar în restul zonelor vom vorbi mai ales despre ploi, dar în seara de sâmbătă spre duminică și în noaptea de sâmbătă spre duminică vor fi posibile trecător și în aceste zone precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare”, a explicat meteorologul ANM Iris Răducanu.

Iar de mâine până duminică, la munte și în sud-estul țării va fi cod portocaliu de vânt puternic

Vor fi intensificări cu rafale de peste 100 de km/h.

„Intensificările vântului vor fi cele mai puternice în zona de sud-est a teritoriului și mă refer aici la sudul Moldovei, estul Munteniei, Dobrogea – acolo unde vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale în general de 85 și 90 de kilometri pe oră, iar în bazinul vestic al Mării Negre de peste 100 de kilometri pe oră.

Iar la munte, local în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură vom vorbi despre intensificări susținute ale vântului cu rafale de peste 110 kilometri pe oră. În aceste va și ninge și va fi viscol, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri”, a mai explicat la Europa FM Iris Răducanu.

Temperaturile vor fi în scădere în acest weekend. Maximele vor fi cuprinse între 2 grade Celsius în depresiuni și 11 grade Celsius pe litoral.

 

sursa foto: Shutterstock

Articole similare

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște

Prognoza meteorologică pentru perioada 29 aprilie - 27 mai 2024 aduce vești de temperaturi mai ridic...

Ți-ai găsit mașina murdară de dimineață? Vezi aici care e faza cu praful saharian

Un nor de praf saharian a traversat din nou România.  Acesta s-a depus pe mașini și pe stăzi. Fenome...

Ploile pun stăpânire pe aproape toată țara. ANM a emis și un cod galben

Meteorologii au emis avertizări privind ploi în majoritatea regiunilor țării, până miercuri dimineaț...