Ana Baniciu, emisiune cu Fereșteanu : ,,Nu te așteptai la asta, în direct!”

Celebrități, CoolNews
share

Ana Baniciu a fost colega de emisiune a lui Fereșteanu, luni, de la 19 până la 22. Timp de trei ore, cei doi au făcut spectacol, în direct.

Momentul de vârf al emisiunii a fost când Baniciu, în direct, a întors toate voturile de partea ei, în timpul confruntării obișnuite de la Music Battle.
Spontană și ambițioasă, vedeta i-a luat orice șansă de câștig lui Fereșteanu când a anunțat că pentru fiecare vot pe Whatsapp va trimite o poză făcută atunci, chiar din studio. Astfel, piesa susținută de Baniciu a făcut ca intrarea lui Fere, în battle, aproape să nu conteze. ,,Artiștii români nu au loc în străinătate să cânte un vers și noi, acasă să susținem Dua Lipa în fața Innei, mi se pare o nedreptate. În plus, eu mai dau și o poză cu mine, live, din studio pentru fiecare vot”, a fost fraza decisivă, dar și cea care a obligat-o să trimită câteva sute de poze live.

Muncitoare și de cuvânt, Ana nu a ratat niciun mesaj, chiar dacă i-a fost greu.

Cea mai recentă piesă a Anei Baniciu se numește ,,Altcineva” și este scrisă chiar de ea.
“Am scris #altcineva pentru cei care in relatii sa transforma in pioni si mi-am dorit sa fie o piesa puternica si un clip pe masura! Odata cu piesa asta am reusit sa imi deschid sufletul,sa pun in muzica povestile mele,iar aceasta este prima piesa dintr-un sir de povesti ale mele! Trebuie sa recunosc ca omul care mi-a dat incredere in studio este Mario Moretti , caruia ii multumesc ca m-a indemnat sa scriu, sa fac linii melodice si sa ma deschid in studio! Videoclipul piesei este despre laturile pe care le are fiecare, despre femeia puternica dar si despre cea vulnerabila, un concept gandit alaturi de Criss Blaziny.” Declara Ana Baniciu.

Articole similare

Colaborare emoționantă de Ziua Copilului: Ana Baniciu și Mircea Baniciu aduc în playlisturi „Copilul...

Ana Baniciu și tatăl său, Mircea Baniciu, colaborează pentru prima dată și aduc în playlisturi o pie...

DJ Project, trupa cu peste 20 de ani de hituri, lansează un nou single - Iubirea Mea - alături de An...

După hituri în colaborare cu artiste precum EMAA, Roxen, Andia și Mira, DJ Project lansează “Iubirea...

Ana Baniciu lansează „Narcotic” la Virgin Radio Romania Breakfast [VIDEO]

Ingredientele unei dimineți perfecte? Pentru unii energie debordantă, un mic dejun copios, bună disp...