AMI lansează videoclipul piesei „Tramvai” – VIDEO

Muzică
share

AMI lansează videoclipul piesei „Tramvai” – o piesă care vorbește despre durerea care rămâne în inimă după o despărțire. Videoclipul piesei are un aer nostalgic, iar AMI este o prezență diafană cu o voce care exprimă emoție, încă de la primele versuri: „Mi se rupe tare inima / Nu știam că doare chiar așa.”

este piesa care mă aduce în stația cu amintiri ale unei povesti reale inspirate din viața mea, demult stinsă, dar niciodată uitată. Știu că toți avem acel loc spre care ne întoarcem, acea stație unde găsim emoții, stări, amintiri, povești de dragoste demult apuse, dar care încă ne fac să zâmbim. Pentru mine de această dată, acel „loc”, a fost într-un tramvai, care m-a și inspirat să compun această piesa și să scriu despre trăirile mele!”, spune AMI.

Piesa compusă de AMI și Adi Colceru (David Deejay) o aduce pe artistă mai aproape de fanii ei, oferindu-le totodată acces la o parte din viața sa. Filmările au avut loc la Timișoara, iar tema care revine obsesiv în piesă încheie refrenul și oferă profunzime întregii povești: „ești singura stație la care tot vreau să mă-ntorc.”

După cum declară chiar AMI, pentru ea călătoria cu tramvaiul: „este ca un drum prin viată: cu stații și opriri, cu bucurii, dezamăgiri, oameni alături sau departe…Fiecare nouă stație este o nouă poveste, o speranță către viitor, către ceva mai bun. Doar că, unele stații nu ne sunt mereu destinate, iar atunci alegem să ne îndreptăm spre o alta, luându-ne bilet spre fericire… Eu mi l-am luat deja 🙂 Mi-as dori sa va luati si voi!”

Articole similare

AMI se reîntoarce cu ,,Nostalgia"! Piesa s-a auzit în premieră la Breakfast

Cu o voce plină de viață și expresivitate, AMI se reîntoarce și ne aduce ritmuri retro și versuri pl...

Sasha Lopez și AMI lansează hitul verii: „ Butterfly Dance”, o poveste fierbinte, pe ritmuri dance -...

O lună rămasă până la sezonul estival, iar Sasha Lopez și AMI deja ne dau hitul verii. Cei doi artiș...

AMI a cântat „Fluturi” și „Easy on me” de 1 Decembrie la Virgin Radio Romania [VIDEO]

Virgin Radio Romania Breakfast îți colorează diminețile cu acel bonus de energie și bună dispoziție ...