Amenzi de până la 2.500 de lei pentru cei care nu poartă masca peste nas

NEWS
share

Legea spune că masca trebuie purtată deasupra gurii şi a nasului, iar amenzile pe care le riscă cei care nu respectă acest lucru sunt cuprinse între 500 de lei şi 2.500 de lei.

Masca trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul, conform Legii 55/2020. Aceeaşi lege precizează şi locurile în care oamenii sunt obligați să poarte masca.

Astfel, masca se poartă în spaţii comerciale, mijloace de transport în comun, la locul de muncă şi în alte spaţii închise, potrivit unei analize asupra legii realizate de avocatul Gheorghe Groza, pentru MEDIAFAX.

În schimb, „cei care prezintă simptome cum sunt temperatura, tusea şi strănutul, sunt obligaţi să poarte masca peste tot”, a explicat avocatul.

În spaţii deschise, cum este parcul sau pe stradă, oamenii pot ieși fără mască, în cazul în care nu au niciun fel de simptom al coronavirusului.

Articole similare

[BREAKFAST] Vecinii gălăgioși pot fi amendați și cu 12.000 lei. Sancțiunile s-au dublat

Vecinii gălăgioși, care îi deranjează pe ceilalți locatari cu petreceri, muzică la volum ridicat sau...

[BREAKFAST] Amenzi pentru absențe școlare fără motiv serios: 1.000 de lei în România, sute de euro î...

Poliția are dreptul să tragă la răspundere părinții și să aplice amenzi. Faptul că biletele de avion...

[BREAKFAST] Amenzi de până la 2.500 de lei pentru un gest pe care mulți îl consideră admirabil. Oame...

Zicala „nicio faptă bună nu scapă nepedepsită” pare că este cât se poate de reală, mai ales pentru c...