Adele și Rita Ora vin în ajutorul familiilor afectate de tragedia de la Grenfell Tower

Celebrități, CoolNews
share

Adele a apărut miercuri seara, alături de soţul ei Simon Konecki, la Grenfell Tower din Londra pentru a oferi sprijin victimelor. Ea avea lacrimi în ochi, iar rețelele de socializare au fost asalatate aproape instant de mesaje de la cei care i-au apreciat decizia de a veni la locul incendiului.

Martorii au povestit pe Twitter că Adele a îmbrăţişat şi consolat supravieţuitorii tragediei și le-a promis ajutor.

„Acesta este cartierul meu şi nu pot să cred că se întâmplă asta. Rugăciunile mele merg către toţi cei implicaţi, inima mi-a luat-o razna. Obişnuiam să mă joc în acel bloc – vreau să fac orice pentru a ajuta”, a spus Rita Ora fanilor săi de pe Instagram.

„Sunt şocată şi devastată de această veste teribilă. Gândurile mele merg către toţi cei afectaţi de această tragedie îngrozitoare din vestul Londrei”, a mai comentat artista, care se implică în aceste zile în colectarea de ajutoare pentru cei afectați de tragedia de la Grenfell Tower, din Londra. Da, poza cu mulți saci este cu ea în timp ce ajută la sortarea și adunarea la un loc a ajutoarelor.

Tragedia e mare și încă nu e clar câți oameni și-au pierdut viața. Până acum, autoritățile spun că ar fi cel puțin 17 morți. În total, 78 de răniţi sunt trataţi la spital, iar 18 dintre aceştia se află în stare critică. În momentul izbucnirii incendiului s-ar fi aflat mai multe persoane în clădire, care încă nu au fost găsite.

Pompierii au anunţat că au început căutările cu câini special antrenaţi, în turnul de 24 de etaje devastat de incendiu.

Articole similare

Andra Tradițional 2 SOLD OUT la Londra, pe OVO ARENA Wembley. Cine sunt românii din spatele evenimen...

Evenimentul din 17.03.2024 a fost istoric și a adunat peste 12.500 de participanți din Anglia, Itali...

Capul lui C-3PO din „Războiul Stelelor” și alte 1800 de obiecte de recuzită din diverse filme, puse ...

Capul robotului C-3PO din seria filmelor „Star Wars”, biciul lui Indiana Jones, mănușa lui Freddy Kr...

O actriță din România a fost selectată pentru distribuția unui musical din Londra. Vezi aici despre ...

Actrița Otilia Panainte a fost selectată în distribuția musicalului For Tonight, care va avea premie...