Adda lansează piesa „Casa bântuită” – VIDEO

Muzică
share

Cel de-al treilea sezon al „Stărilor” se încheie cu piesa „Casa bântuită”, o piesă ce are ca subiect principal relațiile și compromisurile pe care un cuplu trebuie să le facă pentru succesul unei relații.

Piesa vorbește despre lucrurile spuse și nespuse într-o relație, dar și despre emoția cunoașterii sufletului pereche.

„Cânt despre încercările unui cuplu de a-și rezolva problemele, despre compromisurile care se fac într-o relație și lucrurile pe care nu le știe nimeni, în afară de cei doi protagoniști. Cred că prin astea trec toți oamenii implicați în relații de durată, mai ales cei care vor să își salveze iubirea”, spune ADDA.

Videoclipul piesei a fost filmat într-un loc încărcat de istorie și poveste și anume satul Cincșor. Artista declară că experiența a fost una de excepție, iar pe parcursul celor trei zile cât s-a filmat videoclipul s-a simțit într-o altă lume.

„Am filmat într-un loc de vis. Satul Cincșor e locul perfect, unde poți să îți gășești liniștea și unde te poți regăsi. A fost o experiență frumoasă”.

Printre piesele ce o consacrează pe ADDA se numără „Lupii”, cu peste 26 de milioane de vizualizări pe YouTube, dar și „Îți arăt că pot” și „Marea mea”.

Articole similare

ADDA lansează „Așa e dragostea”. Ascultă piesa aici

Fie că ai fredonat  „Îți arăt că pot”, „Nu plânge, Ana”, „Lupii”, „Arde” sau „De dorul tău” - toate ...

Cally Roda și ADDA colaborează pentru prima dată și aduc în playlisturi „Aleea", o poveste muzicală ...

Cally Roda și ADDA fac echipă pentru prima dată și aduc în playlisturi primul lor single împreună, „...

Mark Stam revine în forță cu un pariu pe sensibilitate

După doi ani de absență muzicală, Mark Stam își pregătește revenirea pe scenă cu o piesă semnătură. ...