Sărbătorim 100 de ani de România, sâmbătă, pe 1 Decembrie. Și cum la o petrecere muzica face totul, matinalii Virgin Radio Romania, Bogdan, Shurubel și Ionuț, au făcut vineri cel mai tare playlist.
Ei au ales piesele care au scos românii la dans și care au stârnit distracție în orice colț de țară.
În plimbarea printre ani, am făcut prima oprire în anul 2003, când Cream scotea împreună cu Marius Moga piesa ”Închide ochii”!
„Pe Cream o știm cu toții, este pe val, îi merge bine și o avem alături de Marius Moga, un tânăr producător muzical. Poate ați auzit de artiștii cu care a lucrat el: 3se, Corina, Blondy, BLONDY da?”, așa ar fi prezentat Shurubel piesa asta pe radio în 2003.
În 2004, România se distra pe piesa ”Noi doi” de la Corina, Moga și Pacha Man. E anul în care „toată lumea râde la emisiunea aia de pe Prima tv, „Trăsniți în NATO”. Ce comedie de calitate avem în România! Ce moment bun să fii în viață! Chiar dacă nu ne-am calificat la europeanul de anul ăsta, n-am pierdut nimic. Adică au fost multe egaluri și a câștigat Grecia, ce poate să fie interesant în asta!? Și în pluuus, premierul Adrian Năstase a inaugurat lucrările la Autostrada Transilvania, A3 cum i-au zis, abia aștept ca într-un an-doi, Bucureștiul să fie legat de Brașov, Sighișoara, Târgu Mureș Cluj și Oradea.”
2002 a fost anul în care s-a dansat până la epuizare pe piesa ”Oare știi” a trupei Simplu.
În 2005 a fost efectiv nebunie cu Morandi care a scos hitul ”Beijo uh lala”!
Era anul 2008 când INNA rupea cu piesa ”Hot”. „Salutare, suntem în 30 noiembrie 2008 și băăăi, ați auzit că americanii or să aibă primul președinte de culoare!? E un tip Obama, foaaarte cool, și cum merge și cum vorbește “Yes we can!”. Băi deci tot respectul pentru americani, de acum încolo sunt sigur că o să aleagă numai președinți decenți, inteligenți și respectuoși! Aaa și Bogdan, știi că mi-ai zis tu într-o seară că te uitai la Formula 1 și îți plăcea de puștiul ăla, Lewis Ha.. Hasington, Harrington, ceva? A câștigat primul lui titlu mondial, acum la început de lună.” Așa ar fi sunat momentul lui Shurubel înainte de a da play piesei INNEI.
O plimbare prin 1999 le-a adus aminte lui Bogdan, Shurubel și Ionuț de mega hitul ”Amintirile” de la 3rei Sud Est. Tot în 1999 s-a întâmplat eclipsa totală de soare (pe 11 august), a avut loc o nouă mineriadă, iar Papa Ioan Paul al 2-lea a venit în vizită în România, dar a pornit și războiul în Kosovo.
O altă oprire în plimbarea prin istoria muzicală a României a fost în anul 2000, când BUG MAFIA venea cu hitul ”Un, doi și trei de zero”!
La mulți ani, România, de Ziua Națională! Și următorii 100 de ani să îți fie de poveste!