14 iulie este Ziua Franței. În 1789, la această dată, revoluţionarii ocupau fortăreaţa Bastilia, cel mai detestat simbol al absolutismului monarhic.
Deviza manifestanţilor a fost ”Libertate, egalitate, fraternitate!”. Visul acestora avea să se împlinească în 1792, când a fost proclamată Prima Republică Franceză.
De atunci, francezii au oferit multe lumii civilizate. Pe lângă brânzeturi, croissante și franzele, Franța a oferit și unii dintre cei mai populari DJ.
David Guetta a ajuns să fie un DJ și producător muzical de talie internațională. Inițial, David Guetta și-a început cariera ca DJ în cluburi de noapte în anii ’80 și ’90. Abia după ce a fondat Gum Productions și a lansat primul său album, ”Just a Little More Love”, în 2001, David Guetta a devenit un nume cunoscut și recunoscut internațional.
În 2020, DJ-ul care face Franța să strălucească în cele patru colțuri ale planetei a fost ales cel mai bun DJ din lume pentru a doua oară în carieră. Utilizatorii de internet sunt cei care, într-un sondaj organizat de DJ Mag , l-au plasat în fruntea clasamentului.
„A câștiga pentru că ai un succes sau mai mult este, desigur, o mare satisfacție. Dar să câștigi după ce ai ales să fii mai puțin comercial, este și mai satisfăcător.”, declara atunci David Guetta.
Willy William făcea istorie în urmă cu 5 ani cu piesa ”Ego”. Culmea, mai cânta și în franceză, lucru mai puțin obișnuit pentru piesele ultimilor ani care să ajungă așa rapid în trending pe YouTube. În 20217, ”Mi Gente”, piesa cântăreţului columbian J Balvin cântată împreună cu Willy William, a devenit cel mai ascultat cântec pe platforma Spotify la nivel global după patru săptămâni de la lansare.
William Sami Étienne Grigahcine, cunoscut sub numele său de scenă DJ Snake, face senzație prin festivaluri.
El este cunoscut pentru colaborările cu artişti precum Justin Bieber, MŘ, Lil Jon sau Diplo, câştigând şi o nominalizare la premiile Grammy’s pentru rolul său de producător al albumului „Born this way“ semnat Lady Gaga.
Bob Sinclar, pe numele real Christophe Le Friant, a avut o lungă perioadă de glorie. DJ-ul şi producătorul muzical francez Bob Sinclar, cunoscut pentru piese ca „Love Generation” şi „Till the Sun Rise Up”, a venit și în România, ultima dată în 2019, când a mixat la a cincea ediţie a Festivalului Internaţional al Luminii – Spotlight.
Étienne de Crécy este un nume familiar iubitorilor de muzică electronică. Lista cu siguranță este mult mai lungă, iar Franța nu a dat în ultimii ani doar DJ care să facă senzație prin festivaluri.
Alizée, un nume ceva mai nou pentru români, a cucerit scena internațională cu muzica ei electro și europop, piesele „Moi… Lolita” și „L’Alizé” fiind printre cele mai cunoscute.
Stromae, Manu Chao și Julien Doré sunt artiști francezi care au reușit să se impună și la posturile comerciale din afara Franței.
ILUSTRAȚIE: Dorian Hurst / Unsplash