Vremea rea revine în România. Cod galben de ploi torențiale, grindină și descărcări electrice

CoolNews, NEWS
share

Meteorologii au emis, marți, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă pentru 25 de județe până aproape de miezul nopții. Conform informațiilor oferite de ANM, se așteaptă căderi de precipitații de până la 40 de litri pe metru pătrat.

Până la ora 23:00, sunt prognozate perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în care se vor înregistra frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și vijelii. Avertizarea vizează județe din Moldova, Muntenia, estul Transilvaniei și localități din Maramureș.

”În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala astăzi, pe arii restrânse, şi în restul ţării”, a mai transmis ANM.

Conform prognozei meteorologilor, vremea va fi instabilă, în special în jumătatea de vest a teritoriului, în următoarele zile. În București, temperaturile vor fi mai ridicate decât în mod obișnuit pentru această perioadă, însă vor exista perioade de instabilitate atmosferică.

sursa foto: Shutterstock

Articole similare

Cod galben de vânt puternic în mai multe județe din România pe 1 și 2 aprilie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două avertizări de cod galben pentru intensific...

Vremea de Paște 2025: temperaturi ridicate și fenomene neobișnuite

Meteorologii anunță că vremea de Paște 2025 va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perio...

Vreme de primăvară autentică: temperaturi de până la 25 de grade săptămâna viitoare

După o perioadă cu temperaturi oscilante și nopți reci, vremea se încălzește considerabil în toată ț...