”VIVO”, o nouă animație de la Netflix și Sony Pictures Animation (VIDEO)

CoolNews, Filme
share

Vivo, un kinkaju cu totul special (un animăluț care trăiește în pădurile tropicale, cunoscut drept „ursul de miere”), pornește în aventura vieții sale, aceea de a transmite un cântec iubirii de mult pierdute pierdute a stăpânului său, cu ajutorul lui Gabi, o adolescentă plină de viață, care se mișcă în propriul ei ritm neobișnuit.

Pe parcurs, perechea este nevoită să ia o scurtătură prin Florida Everglades – dar nimic nu poate opri acest duo dinamic.

Noua animație vine de la Netflix și Sony Pictures Animation, studioul căruia i se datorează ”Spider-Man: Into the Spider-Verse” și apreciatul film de anul acesta ”The Mitchells vs. The Machines”,

”Vivo” urmărește un kinkaju cu totul special (un animăluț care trăiește în pădurile tropicale, a cărui voce îi aparține lui Miranda), care își petrece timpul cântând pentru mulțimile adunate în însuflețita piață Havana, alături de dragul său stăpân, Andrés (interpretat de Juan de Marcos de la Buena Vista Social Club).

Deși nu vorbesc aceeași limbă, Vivo și Andrés formează un duo perfect, unit de dragostea comună pentru muzică. Dar, la scurt timp după ce Andrés primește o scrisoare de la celebra Marta Sandoval (interpretată de legendara Gloria Estefan, vedetă a muzicii pop latino și câștigătoare a trei premii Grammy), care îl invită pe vechiul ei partener la concertul ei de adio de la Miami în speranța că în acest fel vor relua legătura, intervine o tragedie.

Acum depinde numai de Vivo să transmită un mesaj pe care Andrés nu a reușit niciodată să-l trimită, și anume o scrisoare de dragoste către Marta, scrisă cu foarte mult timp în urmă sub forma unui cântec.

Însă, pentru a ajunge pe îndepărtatele țărmuri ale orașului Miami, Vivo va fi nevoit să accepte ajutorul lui Gabi (interpretată de debutanta Ynairaly Simo), o adolescentă plină de viață, care se mișcă în propriul ei ritm neobișnuit.

Printre actorii care și-au împrumutat vocea personajelor din acest film se mai numără Zoe Saldaña (Guardians of the Galaxy) în rolul Rosei, mama lui Gabi, Michael Rooker în rolul unui piton ticălos din Everglades, pe nume Lutador, Brian Tyree Henry și Nicole Byer în rolul unei perechi de lopătari îndrăgostiți, dar fără noroc, și Katie Lowes, Olivia Trujillo și Lidya Jewett în rolul unor cercetașe bine intenționate, dar prea zeloase. VIVO este o poveste încântătoare despre curaj, prieteni neașteptați care devin membri ai familiei și credința că muzica te poate ajuta să fii deschis către noi lumi.

Filmul este regizat de cineastul nominalizat la Oscar Kirk DeMicco (The Croods).

”Vivo” va avea premiera internațională pe 6 august.

Articole similare

5 vedete care fac orice ca să-și ascundă copiii de paparazzi

Multe vedete de la Hollywood se mândresc cu copiii lor pe care, de multe ori, îi aduc la premiere sa...

Videoclip nou de la Sia, pentru campania endHIV - VIDEO

Weekend-ul acesta Sia te încântă cu cel mai nou videoclip al ei, pentru piesa ”Free Me”. Este vorba ...

”Guardians of the Galaxy Vol. 2” a avut încasări de aproape 2.000.000 lei weekendul trecut

Succes din primul weekend după premiera în cinematografele din România pentru ”Guardians of the Gal...