VIRAL: 90 de locuitori dintr-un sat din Brașov nu puteau vota, pentru că buletinul era ținut drept „gaj” la un magazin

Viral
share

Mai mulți cetățeni din Ormeniș, Brașov, riscau să nu-și poată exercita dreptul de vot pentru că proprietarul unui magazin-bar le-a oprit în gaj cărțile de identitate pentru cumpărăturile făcute pe datorie. Cazul a fost semnalat autorităților printr-un apel la 112, scrie Newsbv.ro.

”La data de 26 septembrie, în jurul orei 17.10, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Hoghiz, au fost sesizati prin apel SNUAU 112, cu privire la faptul că administratorul unei societăți comerciale, ar fi oprit în gaj, mai multe cărți de identitate ca și garanție la unele cumpărături efectuate la societatea pe care o reprezintă. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicarea exercitării drepturilor electorale, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente in care se va propune solutie legala la finalizarea cercetărilor”, a declarat pentru newsbv.ro comisar Alina Ivan, purtător de cuvânt al I.P.J. Brașov.

Potrivit newsbv.ro, a fost anunțată și Gruparea Mobilă de Jandarmi, fiind vorba despre aproximativ 90 de cărți de identitate reținute de proprietarul societății pentru că le-a dat pe datorie alimente.

Articole similare

[BREAKFAST] Campioana cititului rapid: o profesoară din Brașov impresionează lumea

Teodora Voinescu, profesoară de limba română la Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil” di...

Studenții SNSPA vor face cursuri online înainte și după alegerile parlamentare pentru a putea fi în ...

Studenții Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) vor face cursuri online în z...

CCR cere renumărarea voturilor de la alegerile prezidențiale. Dezbaterea CRR privind alegerile, amân...

CCR cere renumărarea voturilor de la alegerile prezidențiale. Dezbaterea CRR privind alegerile, amân...