Un sărut dat unui ,,Străin” – rareș x Bianca Dragomir

CoolNews, Muzică
share

Iubirea nu vine întotdeauna la pachet cu loialitatea, mai ales dacă sentimentul nu e reciproc. Pentru cei îndrăgostiți, un sărut cu un străin poate nărui orice vis, dar pentru cei care nu simt la fel, poate fi fără semnificație. Inspirată de întâmplări reale, Bianca Dragomir a început povestea piesei ,,Străin”, iar rareș a continuat-o, pentru ca în final, fanii să aibă parte de o bucată muzicală sensibilă, pe care să o fredoneze și în care să își regăsească sufletul. 

Piesa a fost scrisă de Bianca Dragomir, rareș, iar de producție s-au ocupat Iordan Adrian, Ștefan Ioniță, Corneliu Ursache și Dan Ionescu.

,,O piesă cu emoție, despre iubire, loialitate și despre cum un sărut poate însemna totul sau nimic, magia fiind la persoanele care îl împărtășesc. Mă bucur că Bianca m-a lăsat să continui povestea piesei, cred că e o compozitoare și o artistă despre care veți auzi din ce în ce mai mult de acum încolo. Bucurați-vă de <<Străin>>, s-a pus suflet în muzică.” ne spune rareș.

,,Piesa <<Străin>> s-a născut acum doi ani, când eram îndrăgostită de un om căruia îi trimiteam mesaje ascunse prin piesele pe care le scriam. Piesa a fost scrisă mai mult sub forma unui strigăt de ajutor. Un fel de <<Dă-mi un semn că mă iubești și că se merită să mai stau în situația asta. Ce ai face dacă mâine m-ai vedea sărutând un străin? Pentru că dacă pentru tine un sărut cu o străină e un lucru atât de nesemnificativ, pe mine mă schimbă în ceva ce eu nu sunt>>. Cred că multe persoane se vor identifica cu mesajul piesei. Când rareș a venit și a completat piesa cu ideile lui, totul a început să capete și mai mult sens. rareș e unul dintre artiștii mei preferați și sunt recunoscătoare că a acceptat să facem această piesă împreună.” ne spune Bianca Dragomir.

Originar din Cluj, rareș are o poveste atipică pentru un artist. Un student de 10 la Drept, a renunțat la facultate pentru a intra în competiția One True Singer, pe care a și câștigat-o. Single-ul lui rareș, ,,Nașpa”, alături de Arkanian, s-a dovedit a fi un real succes, dominând, peste vară, cele mai mari festivaluri din țară, Untold, Neversea și Summerwell, iar rareș nu s-a oprit aici. Piesa sa, ,,Buchet de trandafiri”, în colaborare cu Olivia Addams, a pus stăpânire săptămâni la rând pe primele poziții ale topurilor de radio, atingând locul #2 în Media Forest. Toate aceste reușite i-au adus lui rareș titlul de Best New Artist, câștigat la The Artist Awards. În plus, acesta a avut un succes extraordinar pentru rolul principal din pelicula ,,Romina VTM” și colaborările muzicale realizate pentru soundtrack-ul acestuia, cu Bogdan DLP și Nicole Cherry. Mai mult decât atât, colaborarea sa cu Theo Rose și DOMINO, pentru piesa ,,Sâmbătă seară” a fost un real succes, atingând locul #1 în topul căutărilor Shazam și stând, pentru 13 săptămâni, în Top 10 Media Forest, cu peak position #2. rareș reușește să aducă acel flavour special pe orice piesă pe care își aduce aportul, iar recent a colaborat cu JUNO pentru piesa ,,,Foc”, cu Olivia Addams pentru “Of Corso”, cu Ștefan Costea pentru ,,123 (Ultimul dans”) și cu Eva Timush pentru ,,Te-am sunat”. Ultimul său single, ,,Nu ne-a iubit nimeni așa”, este poate cea mai sensibilă piesă lansată în 2023.

Bianca Dragomir are doar 22 de ani, iar legătura ei cu muzica și arta s-a solidificat încă din copilărie, influențată de membrii familiei care aveau deja legături artistice, iar unul dintre momentele definitorii ale primilor săi ani fiind cel în care mătușa sa i-a cântat piesa “My Heart Will Go On” la pian. Bianca Dragomir a evoluat pe parcursul anilor în lumea muzicii, devenind nu doar o artistă, ci și o compozitoare talentată. Legată de faptul că unele piese pe care le compune pot fi simțite mult mai adânc de alte persoane, în 2020 Bianca a început să scrie muzică pentru alți artiști, considerând că fiecare piesă are nevoie să-și găsească propria ,,casă”. Unele dintre piesele la care a lucrat sunt: „Nu mai consum” (Nicole Cherry & Tata Vlad), „16 Ani” (Mira & Uzzi), „Alo, Alo” (Mira & Vescan), „La tine mă întorc” (Jo), „Inima Naivă” (Ioana Ignat & Sebastian Dobrincu). Bianca a fost puternic influențată de stilul muzical al lui Miley Cyrus, iar acesta a devenit o sursă de inspirație pentru creațiile sale. Ea caută să îmbine elemente de pop cu influențe country și pop-rock în creațiile sale, un stil muzical pe care-l stăpânește cu măiestrie. În 2023, artista a lansat piesa ,,Strânge-mă în brațe, mamă”, piesă pe care a interpretat-o inițial alături de Alina Eremia.

Articole similare

rareș și Liviu Teodorescu spun lucrurilor pe nume în ,,Hai sictir”

O piesă wild, plină de energie și autenticitate, „Hai sictir” surprinde momentul în care te saturi d...

Despre puterea feminină - Bianca Dragomir x Silvia - ,,Așa-i femeia”

Piesa care a cucerit deja TikTok-ul se lansează, în sfârșit, și promite să fie pe placul tuturor! O ...

rareș - “Love Is Harder”: o călătorie sufletească prin durere și nostalgie

Promitem că te vei reîndrăgosti de rareș, nu doar datorită piesei “Love Is Harder”, ci și pentru car...