Un grup de tineri români a făcut senzație în celebra Piață San Marco din Venezia. Au dansat în mijlocul mulțimii dansuri populare din zona Maramureșului, stârnind admirația și aplauzele turiștilor care se aflau în zonă, scrie ziare.com
Tinerii fac parte din Ansamblul Folcloric Cercănelul, din Borșa, și se aflau într-un turneu prin Peninsulă.
Minute în șir, acompaniați de trei viori și o chitară, tinerii au dansat pe ritmuri moroșenești, captând atenția trecătorilor care au uitat pentru o perioadă de obiectivele turistice din zonă.
Filmarea care surprinde momentul artistic din centrul Veneției a fost postată pe internet, iar în câteva zile a strâns peste 15.000 de aprecieri și mii de comentarii în care tinerii dansatori au fost lăudați de internauții încântați că aceștia promovează tradițiile românești în Italia.
Au fost însă și comentarii mai critice care le reproșau tinerilor că nu au purtat în timpul reprezentanției și costumele populare din zona Maramureșului. Momentul artistic a fost însă unul spontan, tinerii din ansamblu improvizând pentru audiența adunată în piață un mic spectacol.
sursa foto: Shutterstock