TVR dă startul înscrierilor pentru concursul Festivalului Internațional Cerbul de Aur 2019

CoolNews, Viral
share

Începând de astăzi, ediția cu numărul 19 a Festivalului Internațional Cerbul de Aur își așteaptă concurenții. Joi, 6 iunie, organizatorii au deschis înscrierile pentru Concursul internaţional de interpretare. 12 finaliști vor cânta pe scena festivalului pentru premii în valoare de peste 55 de mii de euro.

Evenimentul va avea loc în a doua parte a lunii august, spectacolele urmând să se desfășoare pe parcursul a trei seri. Artiştii care doresc să participe la concurs se pot înscrie până în data de 6 iulie a.c., pe site-ul oficial al evenimentului, Cerbul de Aur, unde este publicat şi Regulamentul Festivalului Concurs. La finalul perioadei de înscrieri, juriul selecţiei va decide artiştii care vor intra în competiţie.

Dintre aceștia, doar 12 concurenţi rămân în concurs și vor avea șansa de a câștiga unul dintre cele patru premii ale Festivalului, în valoare totală de 55 de mii de euro, sau unul dintre premiile speciale.

 

Articole similare

Vrei să te faci astronaut? Agenţia Spaţială Europeană îți așteaptă CV-ul

E rost de joburi la Agenţia Spaţială Europeană! Dacă vrei să te faci astronaut, ai timp până la f...

Fără Festivalul Internațional Cerbul de Aur în 2020

S-a anulat Festivalul Internațional Cerbul de Aur 2020. Consiliul de Administrație al Societății Rom...

Care sunt noutățile pentru înscrierea la clasa pregătitoare

Peste 150.000 de familii din toată țara se pregătesc să-și înscrie copiii la școală. Anul acesta ...