De câteva săptămâni tot primim mesaje prin Facebook Messenger sau WhatsApp cu textul „Tu ești în videoclip?”. Orice ai face, nu da click pe link! Este o înșelătorie!
Aproape toată lumea a primit sau va primi un astfel de mesaj! Oricât de tentat ai fi, nu da click pe acel link. Nu este niciun fișier video acolo, ci doar un virus care dacă a apucat să se instaleze la tine în telefon, va putea să-ți citească aproape toate parolele.
Această înșelătorie a atras atenția autorităților, cele care au lansat, ulterior, un mesaj de avertizare pentru cei care primesc astfel de mesaje de la prietenii din lista de Facebook, scrie playtech.ro.
În cazul în care ați primit un astfel de mesaj și ați apucat să accesați link-ul respectiv, Directoratul Național de Securitate Cibernetică recomandă să urmați câțiva pași, pentru a preveni eventualele „dezastre financiare”, după cum urmează:
1. Schimbați de urgență parola contului de Facebook și activați autentificarea în 2 pași.
2. Asigurați-vă că nu au fost acordate permisiuni unor aplicații terțe din Facebook. „Pentru asta, este necesar să vă logați în contul de Facebook și să navigați la categoria Settings & Privacy (Setări și Confidențialitate) și apoi Settings (Setări). Ulterior, mergeți către categoria Permissions (Permisiuni) și apăsați pe Apps and Websites (Aplicații și Site-uri), pentru a verifica la ce aplicații ați oferit acces. Eliminați acele aplicații pe care le considerați suspecte. Apăsați pe aplicația respectivă, apoi pe butonul de Remove (Elimină) pentru a vă proteja contul de accesul neautorizat la aplicații terțe suspecte”, au mai scris reprezentanții DNSC.
– efectuarea unei scanări a dispozitivului cu ajutorul unei soluții anti-virus;
– verificarea aplicațiilor instalate pe dispozitiv, pentru a vă asigura că nu au fost adăugate unele noi, necunoscute
– verificarea setărilor de confidențialitate, pentru a vă asigura că nu există modificări, acordând atenție sporită aplicației Facebook.