Theo Rose și Andrei Ursu lansează videoclipul oficial al piesei ,,Noaptea ne fură iubiri”

CoolNews, Muzică
share

O știți deja, o iubiți, iar acum vine însoțită și de un videoclip cu o poveste romantică retro, în care protagoniști sunt Theo Rose și Andrei Ursu. ,,Noaptea ne fură iubiri” vine cu versuri sensibile, armonii îmbătătoare și vocile armonioase ale celor doi artiști. Piesa face parte din noul EP semnat Andrei Ursu, ,,Cântece de inimă”. 

Piesa a fost scrisă de Andrei Ursu, EMAA, Mario Morar și Ștefan Ioniță. Producția a fost realizată, de asemenea, de Ștefan Ioniță și Mario Morar. Videoclipul a fost realizat la casa de producție Spider Film, alături de Millo Simulov – regie, Cati Prodan – producător executiv, Radu Nechita – coordonator producție, Maya Galan – asistent regie, Andrada Dutu – asistent producție, Florin Varna – director imagine, Adrian Iancu – gaffer, Nicu Neagu – asistent cameră, Tudor Ticu – DIT, Christi Catrinta – color grading, Andreea Şerpe – sound recording, R3 Rentals – echipament, Nan Events – echipament LED, Radu Costache – props. Artiștii au arătat impecabil datorită: Lucy Faur – costume designer, Malvina Isfan – make-up, Andreea Constantin – hair.

Theo Rose este una dintre cele mai populare și versatile artiste din România. Cu o carieră în continuă ascensiune, ea a reușit să cucerească inimile publicului prin intermediul unor piese de succes și colaborări de impact. Cu o voce puternică și un talent muzical remarcabil, Theo Rose a devenit o prezență notabilă în industria muzicală românească. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără “Cămașa”, “Gipsy Run”, “Bravo Lor Au Stil Țiganii”, piese ce înregistrează vizualizări de ordinul milioanelor pe YouTube. Artista este cunoscută și pentru colaborările numeroase și de excepție, aducându-și amprenta persoanlă specifică în numeroase piese, alături de artiști de renume, de la “Roata”, cu Damian Drăghici, “Fără Tine”, cu Bogdan de la Ploiești, “Stinge Luminile” (OST Miami Bici 2) cu Irina Rimes, „Ca-n România” cu MIRA și “Sângele Frate Nu Te Face” (OST Clanul) cu IAN. Aceste colaborări au adus varietate și prospețime în repertoriul său și au demonstrat versatilitatea sa muzicală. De asemenea, Theo Rose a fost pentru a doua oară antrenor în cadrul emisiunii „Vocea României” de la PRO TV, unde a făcut echipă cu Horia Brenciu în cel de-al 11-lea sezon al competiției de voci.

Andrei Ursu (aka wrs), unul dintre cei mai cameleonici artiști din industria muzicală din România, a reușit să depășească granițele muzicale, lansările sale fiind ascultate peste tot în lume odată cu participarea sa la Eurovision cu piesa „Llamame”. Spania, Germania, Turcia, Italia sau Statele Unite sunt doar câteva dintre teritoriile unde piesele sale sunt zilnic ascultate de zeci de mii de oameni. În 2022, artistul a lansat și primul său EP, „Mandala”, ce conține cinci piese, printre care și „Llamame”, piesă ce a fost două săptămâni No. 1 pe radio, fiind al doilea single ce se bucură de susținerea radiourilor din țară, după succesul avut cu „Amore”. În 2023, artistul a lansat primul său album: “Fiesta’23 ”, o combinație excepțională între sunete latino clasice și noi. ,,Cântece de Inimă” promite să fie un capitol memorabil în cariera sa, continuând să câștige inimile ascultătorilor cu melodiile sale sincere și autentice.

Articole similare

Andrei Ursu x Eva Timush - “Să mă iubești” - un vals al iubirii care te face să înflorești

“Să mă iubești” este un vals plin de căldură despre o iubire care te face să înflorești. Cu un vibe ...

Theo Rose și Smiley lansează „Ultimul dans”, valsul poveștilor de iubire fără sfârșit

Theo Rose și Smiley lansează „Ultimul Dans”, un vals al poveștilor de iubire fără sfârșit, care țin ...

Andrei Ursu - “O nouă viață”: despre iubiri pierdute și începuturi noi

"O nouă viață" este o piesă plină de nostalgie și emoție, cu un sound retro, ce vorbește despre cum ...