Testamentul actorului Matthew Perry a fost făcut public. Cui i-a lăsat întreaga avere

Celebrități, CoolNews, NEWS
share
La aproape cinci luni de la moartea lui Matthew Perry, la vârsta de 54 de ani, testamentul actorului din „Friends” a fost făcut public.

Conform acestui document, datat din 2009 și publicat în revista People, se pare că actorul care a jucat rolul lui Chandler Bing avea o avere de 120 de milioane de dolari înainte de a-și încheia viața.

Conform informațiilor din document, actorul, care nu era căsătorit și nu avea copii, a decis să lase cea mai mare parte a averii sale – aproximativ un milion de dolari – unui fond pe care însuși l-a creat, numit „Alvy Singer Living Trust”, în referire la personajul principal din filmul lui Woody Allen, „Annie Hall”.

Beneficiarii acestui trust îi includ pe tatăl său, John Perry, mama sa, Susan Morrison, precum și sora sa vitregă, Caitlin Morrison, și fosta sa iubită, Rachel Dunn.

Chiar dacă nu a avut niciodată copii, Matthew Perry a stipulat în testamentul său că, în cazul în care ar fi devenit tată după anul 2009 – data la care a fost semnat documentul – niciunul dintre copiii săi nu ar fi putut moșteni averea sa.

 

sursa foto: Shutterstock

Articole similare

[BREAKFAST] Lisa Kudrow despre relațiile din „Friends”: muncă, comunicare și respect

Actrița Lisa Kudrow a oferit recent o perspectivă sinceră asupra dinamicii dintre actorii din serial...

Rețea criminală, vinovată pentru moartea lui Matthew Perry: cinci persoane arestate

Moartea tragică a actorului Matthew Perry, cunoscut pentru rolul său iconic din serialul „Friends,” ...

Matthew Perry, starul din "Friends", a murit la 54 de ani

Matthew Perry, îndrăgitul actor care a jucat rolul lui Chandler Bing în ”Friends”, a murit, scrie CN...