A devenit sport extrem să circuli cu mașina prin Craiova sau să o parchezi, apoi să o mai și găsești întreagă. Tot mai multe ”cratere” apar în oraș, iar autoritățile dau vina pe ploile din ultima perioadă, care ar fi afectat solul și asfaltul.
După ce mașina unei femei din Craiova a căzut parțial într-o groapă apărută din senin în asfalt, iar știrea a ajuns în prime time la TV, tot mai multe gropi încep să apară în oraș, iar rețelele sociale abundă de relatări despre străzile-capcană.
Potrivit IPJ Dolj, polițiști din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați că un autoturism a rămas suspendat cu roata stângă față, după ce o porțiune din locul unde autoturismul era parcat s-a surpat.
Luni seara au fost probleme pe bulevardul Dacia din Craiova, iar marți s-a repetat situația pe strada Vasile Alecsandri, dar și în zona Romanești. Inclusiv o mașină de salubritate s-a afundat în asfalt. Nu a scăpat de probleme nici un echipaj care transporta deținuți.
Reprezentanții Primăriei Craiova spun ca ploile din ultima perioadă au provocat deteriorarea rețelei de canalizare, ar fi apărut fisuri în conducte, apa s-a infiltrat în subteran, iar de aici carosabilul ar fi fost afectat.
Până să se rezolve sursa gropilor care ”înghit mașini”, craiovenii au început să le marcheze cu ce au găsit la îndemână, după cum arată o fotografei intens distribuită marți pe Facebook:
FOTO: Captură video