Alice T, de la Tarpan, are, la cei aproape 17 ani ai săi, o adolescență complicată. Nu e vorba doar de problemele de la școală, sau că nu e sigură cu cine a rămas gravidă, dar mai ales de faptul că mama ei adoptivă, Bogdana (Mihaela Sîrbu), a aflat de toate astea.
Interpretată de Andra Guţi, Alice este genul de personaj care-ți poate capta atenția într-un film, iar cum povestea asta vine într-un film românesc, e cu atât mai interesant de văzut la cinema.
„Alice T.”, cel mai nou lungmetraj regizat de Radu Muntean, a avut premiera mondială pe 4 august, în cadrul competiției internaționale a Festivalului de la Locarno, concurând pentru Leopardul de Aur.
Filmul s-a bucurat de recenzii pozitive în presa internațională după proiecția de gală, Screen International apreciind că este „adânc înrădăcinat în caracter și în defectele și contradicțiile care îi definesc pe oameni.”
Rolurile interpretate de Andra Guți și Mihaela Sîrbu creeză „cea mai frumoasă relație văzută în acest an în cinematografia românească”, notează Cineuropa, iar Cinemagia anunță în cronica filmului o „captivantă analiză a unei vârste imposibile”. „Alice T.” va putea fi văzut în cinematografele din țară începând cu 9 noiembrie