EP-ul „PLAYER99” vine cu un nou sound în peisajul muzicii din România. Această colecție de piese aduce în prim-plan reggaetonul urban, oferind o experiență unică și inovatoare pentru ascultători. Combinația subtilă a influențelor din cultura Latino și elementelor balcanice adaugă o notă de diversitate și prospețime în industria muzicală românească.
„PLAYER99” este caracterizat de o energie incontestabilă, care te prinde de la primele acorduri și te ține captivat până la ultimul sunet. Fie că ești în căutarea unei coloane sonore pentru un party memorabil sau pur și simplu dorești să-ți îmbunătățești starea de spirit, „PLAYER99” este alegerea ideală. Ritmurile sale captivante și versurile pline de viață transformă orice moment într-un festin muzical.
Pentru acest material Spania’99 a colaborat cu mai multe nume din industrie precum Basa, Hermenotis, Any1, Chopin și Loredana Cavasdan.
,,<<PLAYER99>> este primul material de reggaeton urban din România, atât cu influențe din cultura Latino, dar și cu influențe balcanice. Este genul de EP care te mișcă de la început până la final, perfect pentru atmosfera de party sau pentru zilele în care vrei să-ți ridici starea de spirit.” ne spune Spania’99.
Spania’99 (Andrei Mateos) se inspiră din poveștile lui și ale altora de viață, în timp ce ritmul pieselor sale are influențe hispanice, stilul reprezentativ țării din care provine, Spania, dar și urban rap, cu un sound hip-hop puternic. Spania’99 și-a dezvoltat, de-a lungul timpului, trecând prin diverse experiențe, propria lui filosofie, pe care o redă în versurile sale, într-un mod direct și extrem de sincer. Este un artist cameleonic și de-a lungul timpului, a lucrat cu diverși artiști și producători, care abordează diferite genuri muzicale cum ar fi Antonia sau Gran Error. Printre colaborările sale se numără și “Pa Mi”, cu Gran Error, ,,Vine noaptea”, cu 911 și ,,Sun la S.O.S.” cu INGRID și LilCagula.