Andra lansează „Să te iubească cineva”, o piesă cu vibrații pozitive și un sound retro, care evocă atmosfera unui film romantic clasic. Piesa explorează tema dorinței de bine pentru fostul partener, chiar și după încheierea unei iubiri. Cu un ton optimist și o melodie care rezonează cu nostalgia, „Să te iubească cineva” transmite un mesaj emoționant despre eliberare și speranță, oferind ascultătorilor o călătorie muzicală plină de sentiment și eleganță.
Piesa a fost scrisă de Theea Miculescu și produsă de Alex Parker.
Una dintre cele mai iubite artiste din România, cu o carieră de peste 20 de ani, 13 albume la activ, multiple piese pe #1, încoronată cu titlul de Best Romanian Act și Europe Best Female Artist la MTV Europe Awards, în 2016, Andra este un pionier în industria muzicală și o adevărată inspirație pentru perseverența și versatilitatea de care dă mereu dovadă. Sub numele său stau multiple colaborări cu nume de succes atât din România, cât și cu artiști și compozitori onorați cu Grammy-uri, precum Enrique Iglesias, David Bisbal, Descemer Bueno, Lil Eddie și mulți alții.
Artista este o prezență strălucitoare și în lumea televiziunii, fiind jurat în cadrul emisiunii ,,Românii au talent” încă din prima ediție și experimentând acest rol și în cadrul emisiunilor ,,Vocea României” și ,,Vocea României Junior”. În mediul online, Andra se poate lăuda cu o sumă de 8 milioane de urmăritori pe toate platformele. Cel mai recent succes al său este piesa ,,Nu m-am gândit la despărțire”, o colaborare cu Andrei Bănuță, care a stat timp de 19 săptămâni în Top 10 Media Forest, cu peak position #1, piesa cucerind, de asemenea, și platformele de streaming. Mai mult decât atât, Andra a colaborat cu una dintre cele mai de succes artiste de Flamenco și Spanish Pop, India Martinez, pentru piesa “El Vuelo”. Mai mult decât atât, una dintre ultimele sale colaborări cu The Motans pentru ,,Înapoi în viitor” a fost în Top 10 cele mai difuzate piese de la radio timp de câteva săptămâni la rând. Ultimul său single, ,,Mă întorc acasă” are deja aproape 4M de vizualizări pe YouTube.