Shurubel povestește despre timidatea din adolescență – VIDEO

CoolNews
share

În cadrul proiectului „Fii de partea mea”, proiect consolidat de Mirela Retegan- Antrenorul părinților, Shurubel ne-a povestit despre adolescența sa, războiul cu părinții pe tema facultății și timiditate.

Dacă nu ți l-ai fi închipuit pe Shurubel timid, ei bine el ne-a povestit că în liceu nu putea scoate o vorbă la ora de română.

„Shurubel adolescent era al naibi de timid… Eram al naibii de timid cu fetele, eram al naibii de timid la ore. Aveam o profesoară de limba română, mie mi-a plăcut super mult limba română, da îmi era frică să răspund. Îmi era frică să ridic mâna pentru că mă intimida foarte tare.”, a povestit colegul nostru de la matinal.

„Mi-era atât de frică și îmi puneam atât de multe bariere și mă gândeam la ce-o să se întâmple dacă fac asta, ce-o să se întâmple dacă o să greșesc, dacă o să mă certe, și mă înroșeam.”

Tot legat de timidate, dacă ar fi să-i dea un sfat lui Shurubel adolescent, i-ar spune să facă mai multe greșeli fiindcă e ok să învețe din ele.

„Vorbește măi omule, vorbește, scoate din tine tot ce ai pentru că e ok, e ok ce gândești, e ok să și greșești, e ok să spui ce-ți vine în cap”, ne-a mai povestit Shurubel.

Proiectul își propune să atragă atenția asupra adolescenților abandonați emoțional de părinții care nu le pot face față.

Articole similare

Mirela Retegan la Virgin Radio BREAKFAST despre începuturile Găștii Zurli

Mirela Retegan a fost invitată la Virgin Radio BREAKFAST, unde a vorbit despre începuturile Găștii Z...

Mirela Retegan se ține de promisiune: Gașca Zurli revine din toamnă cu cele mai iubite personaje, ju...

Anul 2025 înseamnă o nouă etapă, plină de surprize pentru cea mai iubită gașcă de prieteni a copiilo...

Sătănel (Alexandra Barac) câștigă pentru a doua oară Red Bull Dance Your Style

Sătănel (Alexandra Barac) a câştigat aseară, la Bucureşti, pentru a doua oară competiţia de all styl...