Serviciul video Disney+ va fi lansat în Europa de Vest pe 24 martie

CoolNews, Viral
share

Disney+, platforma video a grupului Disney, îşi devansează cu o săptămână data de lansare în Franţa şi în mai multe ţări europene, unde va deveni operaţională pe 24 martie, au anunţat marţi reprezentanţii companiei americane, informează Agerpress.

„Începând din 24 martie, serviciul de streaming va fi disponibil în Regatul Unit al Marii Britanii, Irlanda, Franţa, Germania, Spania, Italia, Elveţia şi Austria”, potrivit unui comunicat publicat de filiala franceză a The Walt Disney Company.

Preţul abonamentului va fi de 6,99 euro/ 5,99 lire sterline (în Regatul Unit, n.r.) pe lună sau de 69,99 euro/ 59,99 lire sterline pe an”, a precizat The Walt Disney Company France.

Serviciul va deveni operaţional şi în alte ţări europene în vara acestui an, inclusiv în Belgia, ţările scandinave şi Portugalia.

Disney+ a avut parte de o lansare spectaculoasă la jumătatea lunii noiembrie în Statele Unite, Canada şi Olanda, unde a reuşit să strângă 10 milioane de abonaţi în 24 de ore.

Articole similare

SEZONUL 3 DIN PREMIATUL SERIAL „URSUL” ESTE DISPONIBIL PE DISNEY+

Cel de-al treilea sezon al serialului de succes de la FX, „Ursul” (The Bear), aclamat de critici și ...

Cum ne-a ajutat uniunea europeană de-a lungul timpului

Uniunea Europeană (UE) a avut un impact profund și pozitiv asupra vieții cetățenilor statelor membre...

Țara din Europa care atrage din ce în ce mai mulți turiști: Albania se promovează la târguri și în r...

Albania, țară cu 2,8 milioane de locuitori se află între zonele din Europa care atrag tot mai mulți ...