Senatul a adoptat tacit proiectul ce prevede reglementarea canabisului în scop medical

CoolNews, Viral
share

Senatului a adoptat tacit, marți, proiectul de lege ce prevede reglementarea folosirii canabisului și derivatelor acestuia în scopuri medicale. Astfel, este înființată o Agenție care să autorizeze creșterea și vânzarea canabisului și a medicamentelor din plantă în farmacii, scrie Mediafax.

Plenul Senatului a adoptat tacit, în ședința de marți, proiectul legislativ inițiat de senatori și deputați PSD, PNL, USR, Pro România și ALDE, ce stabileşte „regimul juridic privind cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerţul, distribuţia, transportul, deţinerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziţionarea, utilizarea şi tranzitul pe teritoriul naţional, în scop medical, ale plantelor de canabis și ale substanțelor preparate pe baza acestor plante, în conformitate cu anexa care face parte integrantă din prezenta lege”

Astfel ar urma să se înființeze Agenția Națională privind utilizarea plantelor de canabis, substanțelor și preparatelor ce conțin canabis în scop medical, în subordinea Ministerului Sănătății.

Articole similare

[BREAKFAST] România îmbătrânește și scade: un tablou demografic tot mai îngrijorător

Populația României continuă să scadă, iar procesul de îmbătrânire se adâncește de la an la an. Potri...

Trenuri de epocă în gară: România primește garnituri vechi de peste 30 de ani din Luxemburg

România se reînnoiește... cu pensionarea altora. Patru trenuri vechi de peste 30 de ani, scoase rece...

[BREAKFAST] Tinerii din România amână căsătoria: cariera și dezvoltarea personală, pe primul loc...

Tot mai mulți tineri din România aleg să întârzie momentul căsătoriei și al întemeierii unei familii...