Sătănel (Alexandra Barac) a câştigat aseară, la Bucureşti, pentru a doua oară competiţia de all styles street-dance Red Bull Dance Your Style, într-un show în care dansul s-a reîntors în stradă, la care au participat peste 3000 de persoane. În noiembrie, dansatoarea din București va reprezenta România la finala mondială a competiției, în Mumbai, India, unde se vor înfrunta cei mai spectaculoși dansatori de street-dance din întreaga lume.
În ciuda ploii de la începutul evenimentului, piața George Enescu a rămas plină până la refuz până la final. Cei peste 3000 de spectatori au strâns rândurile și-au votat la fiecare rundă cu cartonașe roșii și albastre, trimițându-și favoriții mai departe în competiție. Pentru că la Red Bull Dance Your Style coregrafiile nu sunt repetate, iar muzica nu se știe dinainte, publicul s-a lăsat cucerit de cei care-au improvizat cel mai bine, indiferent de stilul de street-dance practicat. De la funk la pop, rock, hip-hop, disco și multe altele, concurenții au avut la dispoziție doar câteva secunde să-și ajusteze mișcările pe hiturile pe care le primeau în fiecare rundă de la DJ Dxnger. Pe scenă s-au întrecut 16 dansatori din toată țara, cu portofolii competiționale importante: Adam – hip-hop; Alexa – afro house; Miha – dancehall; Alin – hip-hop; Maria – house; Nicola – hip-hop; Sătănel – hip-hop; Beatrice – Waacking; Xena – hip-hop; Oxi – electro; Răzvan DH – dancehall; David – dancehall; Darian – hip-hop; Lixa – hip-hop; Robert – hip-hop; Matte – electro.
Au fost 3 ore intense, pline de momente emoționante, care au rupt inimi: runda de deschidere, în care campionul Red Bull Dance Your Style de anul trecut, Adam, a pierdut în fața iubitei lui, Nicola, sau runda în care locul 2 din 2023, Răzvan DH, a concurat spectaculos, cu mâna în ghips, împotriva propriei antrenoare, Alexa, și a învins-o. Pentru prima oară în istoria competiției din România, Red Bull Dance Your Style a avut o finală 100% feminină. Sătănel (30 de ani) a înfruntat-o pe Nicola (19 ani) în trei runde de foc care le-au solicitat la maximum rezistența fizică și psihică și unde-au dat tot ce-au avut mai bun.
Mentalitate de campion. Sătănel a câștigat battle după battle și și-a croit drumul spre titlu impresionând publicul cu talentul și ambiția sa. Pasionată de coregrafie, hip hop și tot ce înseamnă cultura urbană, Sătănel și-a dorit foarte mult să câștige din nou această competiție, care reprezintă o șansă unică în România pentru orice dansator. După ce a fost campioană Red Bull Dance Your Style România în 2021 și a participat și în 2022 și 2023, s-a întors anul acesta cu o foame și mai mare de succes. “Cred că anul ăsta am câștigat pentru că m-am antrenat mai mult. Am și propriul spațiu de dans, studioul Ichigo Garage, pe care l-am deschis de curând și care mă ajută foarte mult, mă motivează să mă antrenez mai intens. Am încercat în 2024 să particip la cât mai multe concursuri internaționale – am fost la Back to the Styles, la Lucca, în Italia, la Cypher town, în Budapesta, la un camp de jazz în Sofia, mi-am propus să ajung la un concurs internațional în fiecare lună. Am învățat foarte multe lucruri din participarea la finala mondială Red Bull Dance Your Style de la Johannesburg, în 2022, la care am participat ca urmare a câștigării finalei din România. E o presiune uriașă pe umerii tăi, mai ales pentru că țara noastră nu e încă recunoscută internațional la capitolul street-dance, și nu e vorba doar de mine. Este vorba de oricine ar fi câștigat astăzi aici. Vrem să depășim această barieră”.
Shurubel, MC: “Mi se pare că în fiecare an acest concurs e din ce în ce mai tare. Mi-a plăcut foarte mult și în anii trecuți, când am fost într-un spațiu închis, dar de data asta am ieșit în stradă și mi se pare că e locul cel mai potrivit pentru a face street-dance, pentru că de aici a plecat acest stil de dans. În fiecare an (am prezentat acest eveniment de 3 ori) vin de acasă foarte încrezător și spun că n-o să mai am emoții, dar când ajung aici și văd oamenii pe scenă, încep eu să tremur pentru ei, dar apoi, când văd cât de mișto e, îmi trece și intru cumva în energia lor! În plus, mi-a plăcut faptul că au trecut oameni care habar n-aveau că se întâmplă pe scenă. S-au oprit, s-au lăsat vrăjiți, s-a umplut Piața George Enescu și s-a simțit energia lor! S-a simțit că au venit oameni care nu știau la ce să se aștepte și au rămas până la final. Nu a fugit nimeni din cauza ploii”.
Zeci de țări își trimit astăzi reprezentanți în lupta pentru marele titlu Red Bull Dance Your Style. Dansul, cu toate formele și expresiile sale, e ca o tapiserie vie, țesută din firele culturii, identității și emoției. E un limbaj universal, o modalitate de-a spune povești care leagă ce simțim în interior de lumea din jur. Din 2018 până acum, megashow-ul Red Bull Dance Your Style i-a adus în lumina reflectoarelor pe unii dintre cei mai tari dansatori de street-dance din lume. De la 14 țări și 29 de evenimente în primul sezon, calificările s-au extins semnificativ, ajungând acum la 80 de evenimente în întreaga lume. Anul acesta, evenimentele din jurul finalei mondiale din noiembrie de la Mumbai vor însuma și workshopuri, battle-uri și discuții pe diverse teme. Artiști renumiți precum Kartik Raja, Suresh Mukund și Spindoctor, alături de dansatori și jurați internaționali, vor fi prezenți la eveniment.
Virgin Radio Romania este partenerul media al evenimentului.