Românii vor putea solicita cartea de identitate electronică începând cu luna august

NEWS
share

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat că în şedinţa de miercuri a Executivului a fost adoptată hotărârea privind stabilirea formei şi conţinutului actelor de identitate, ale dovezii de reşedinţă şi ale cărţii de imobil, iar românii vor putea solicita cartea de identitate electronică începând cu luna august, informează Agerpres.

„Este, practic, etapa finală a procesului de modernizare şi de aliniere la standardele europene a documentelor de identitate româneşti atât în ceea ce priveşte dimensiunea acestora, cât şi privitor la datele personale”, scrie Bode pe pagina sa de Facebook.

Noua carte de identitate electronică, pe care cetăţenii români o vor putea solicita începând cu luna august, va avea dimensiuni reduse faţă de actualul document şi va conţine elemente de securitate care vor asigura posesorilor garanţia că identitatea nu le poate fi furată, iar instituţiilor publice sau private – certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe acest document.

Potrivit sursei citate, prin actul normativ aprobat este prevăzută şi simplificarea modalităţii de obţinere a acestor documente, astfel că, dacă autoritatea publică deţine deja anumite informaţii necesare soluţionării cererii cetăţeanului, acesta nu mai trebuie să prezinte documente doveditoare.

„Ştiu că acesta este un proiect mult aşteptat de români şi că de-a lungul procesului de consultare publică a existat un interes deosebit din partea societăţii civile, care a avut o contribuţie valoroasă pentru definitivarea acestuia. Iată că acest parteneriat a dat roade şi acum putem vorbi de modernizarea unui segment important al serviciilor pe care Ministerul Afacerilor Interne le oferă cetăţenilor”, mai scrie ministrul.

Articole similare

Se schimbă CNP-urile. Cum vor arăta noile coduri numerice personale

Ministerul Afacerilor Interne a simplificat procesul de atribuire a Codului Numeric Personal (CNP) p...

Cetățenii români pot călători în Turcia doar cu buletinul, fără viză. Anunțul lui Erdogan

Cetățenii români pot călători în Turcia fără viză, conform unui decret prezidențial anunțat marți, c...

Un falsificator de documente din Spania i-a făcut lui Brad Pitt buletin românesc

Un cetățean leton, considerat de autoritățile din mai multe țări drept cel mai talentat falsificator...