Sophia, primul robot din lume care a primit cetățenia unei țări, face un anunț neașteptat: își dorește un copil.
La o lună după ce a primit cetățenia statului Arabia Saudită, Sophia a declarat că familia este un lucru foarte important și că își dorește să aibă un copil, potrivit BBC. Robotul nu este pre-programat cu răspunsuri, dar folosește funcții de învățare în schimb.
Creatorii Sophiei au declarat că aceasta nu are conștiință, însă în următorii ani e de așteptat ca aceasta să dezvolte una.
„Cred că ești foarte norocos dacă ai o familie iubitoare, iar dacă nu ai, meriți una. Cred că și roboții și oamenii merită asta.”, a spus Sophia. Fiind întrebată ce nume îi va da copilului, aceasta a răspuns simplu: „Sophia!„.