“RiTiTi”: O explozie de energie și distracție pură – Minelli x Guaynaa

CoolNews, Muzică
share

“RiTiTi”, colaborarea dintre Minelli și Guaynaa este o explozie de energie neîntreruptă și distracție! Cu ritmuri molipsitoare, melodii care îți rămân în minte și voci jucăușe, acest track este imposibil de ignorat – o adevărată supradoză de vibe! Vocea senzuală și plină de încredere a lui Minelli se îmbină perfect cu stilul dinamic al lui Guaynaa, oferind piesei un aer vibrant.

 

Piesa a fost scrisă de Minelli, iar versurile au fost create în colaborare cu Guaynaa, evidențiind sinergia lor creativă. Producția, realizată de renumitul producător Alexandru Cotoi (SICKOTOY), este impecabilă, cu linii de bas puternice și sintetizatoare ascuțite care mențin un tempo alert. “RiTiTi”, mixat de nimeni altul decât Dave Pensado la Los Angeles, este imnul perfect pentru orice petrecere sau club, super fun, cu stil și un refren care te va face să cânți și să dansezi fără oprire. “RiTiTi” este o fuziune incendiară de dance și pop, care surprinde esența de a te elibera și a te bucura de moment.

Videoclipul oficial a fost regizat și editat de Quba, cu 1st AD Moza Kaliza, DOP David Mogan și produs de Loops Production.

Minelli este, fără îndoială, una dintre cele mai importante artiste și compozitoare din Europa de Est, cu o carieră prolifică marcată de o serie de hituri, atât ca interpretă, cât și ca songwriter pentru alți artiști de renume. Cu un succes comercial remarcabil și aclamată de critici, compozițiile ei, atât pentru ea cât și pentru alți artiști, au adunat impresionanta cifră de 1 miliard de stream-uri pe Spotify și mai mult de 2,5 miliarde de vizualizări pe YouTube, consolidând statutul lui Minelli ca forță majoră în industria muzicală. Abilitatea ei de a crea melodii contagioase și versuri profunde continuă să rezoneze cu fanii din întreaga lume, stabilind-o ca o forță de necontestat în peisajul muzical european în continuă schimbare.

Jean Carlos Santiago Perez, cunoscut mai bine ca GUAYNAA, s-a născut în Caguas, Puerto Rico. În 2017, după devastarea tragică cauzată de uraganul Maria, Guaynaa și-a lansat prima piesă, intitulată “Maria”, care a devenit rapid virală pe rețelele de socializare, exprimându-și furia și frustrarea față de situație. Ulterior, a lansat “Rebota”, o piesă care a cunoscut un succes uriaș, urmând un remix cu Sech, Becky G, Farruko și Nicky Jam, care a ajuns în Top 10 pe Billboard. În 2020, a primit prima sa nominalizare la Latin Grammy, la categoria “Cea mai bună interpretare reggaeton” pentru piesa “Chicharrón”, o colaborare cu Cauty. Guaynaa și-a cucerit fanii la nivel global și cu single-ul “Se Te Nota” alături de Lele Pons, care a strâns peste 470 de milioane de vizualizări. De asemenea, a lansat o colaborare cu Major Lazer și Diplo,  “Diplomatico”, și cu Sebastian Yatra, intitulată “Chica Ideal”, care a depășit deja 134 de milioane de vizualizări.

Articole similare

Minelli dezvăluie o colaborare de excepție cu Busta Rhymes

În timp ce se pregătește de lansarea unui nou album, Minelli nu a mai putut ține ascunsă de fanii să...

Molella x Gamuel Sori x Minelli - “Let's Dance (Volare)”: experiența electrizantă care te va face să...

"Let's Dance (Volare)" colaborarea dintre Molella, Gamuel Sori și Minelli este un imn electronic mol...

"Bug a Boo" - demascând iluzia glamour-ului cu Minelli

"Bug a Boo", cea mai nouă piesă semnată Minelli, se dezvăluie ca un imn electrizant care denunță făr...