Regina Elisabeta a II-a este virală, din nou, după ce a fost pusă pe glume la Summitul G7, unde a ales să taie un tort cu ajutorul sabiei.
Cât timp se lupta cu sabia pentru a tăia tortul, cineva din sală i-a transmis Reginei Elisabeta a II-a că există și un cuțit pe masă, însă aceasta a răspuns că știe, dar preferă să facă momentul mai interesant.
„Știu că e! Numai că așa e mai neobișnuit.”, a replicat Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Summitul G7 reunește lideri din Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit ;i Statele Unite. Summitul G7 a început în Carbis Bay, pe coasta Atlanticului, pe fondul protestelor din satul vecin St. Ives. Protestatarii costumați ca politicieni G7, păsări negre sau mesageri roșii ai morții s-au plimbat pe străzile strâmte din stațiunea Cornwall. La această întâlnire sunt ațteptate decizii și declarații cu un impact în întreaga lume.
FOTO: Captură Youtube The Royal Family Channel