Raed Arafat: NU se pune problema deocamdată ca municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov să fie închise

NEWS
share

Raed Arafat a declarat că nu se pune problema deocamdată ca municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov să fie închise, prin intrarea în carantină, dar, dacă vor exista foarte multe îmbolnăviri în comunitate, specialiştii vor putea dicta orice măsură.

Arafat a fost întrebat, miercuri, dacă se pune problema închiderii Bucureştiului şi a judeţului Ilfov şi a răspuns: „Nu, la acest moment, nu se pune problema. Dacă va fi o transmitere foarte susţinută în comunitate, foarte intensă, se pot lua astfel de măsuri, dar sunt măsuri extreme, iar în acest moment nu se pune problema. Nu avem în acest moment scenariul care să impună o astfel de măsură”.

Reacția vine după ce, în mediul online, a circulat știrea FALSĂ, prin care autoritățile se pregăteau să închidă municipiul București.

Acesta a precizat şi că, dacă creşte foarte mult numărul persoanelor care trebuie puse în carantină, se va putea ajunge la situaţia în care carantinarea să se facă la domiciliu, sub pază.

Deocamdată nu este cazul, Guvernul aprobând închirierea unor hoteluri pentru carantinare.

PRECIZARE din partea Grupului de Comunicare Strategică:

Infirmăm în mod categoric informațiile vehiculate prin intermediul rețelelor sociale, folosindu-se inclusiv canale de comunicare privată, pentru diseminarea ipotezei „închiderii/carantinării” municipiului București. NU există nicio discuție despre „închiderea/carantinarea” Capitalei sau a vreunui oraș din România!

Avertizăm asupra faptului că în ultima perioadă, în mod sistematic, sunt transmise informații false, fie prin intermediul rețelelor sociale, fie în unele cazuri prin intermediul anumitor publicații.

Constatăm că acest fenomen este unul programatic, alimentat de intenții ostile ordinii sociale și de o agendă contrară interesului public. Această situație devine cu atât mai gravă în contextul acțiunilor de prevenire a răspândirii pe teritoriul României a noului coronavirus (COVID-19), întrucât determină comportamente sociale nejustificate.

Grupul de Comunicare Strategică a luat în discuție evoluția situației din ultimele zile și gravitatea vehiculării de informații false de natură să determine panică în rândul cetățenilor.

În acest context, Inspectoratul General al Poliției Române s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de “comunicarea de informații false”, faptă prevazută de art 404 Cod Penal și pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Facem apel la responsabilitate către toate instituțiile de presă să NU dea publicității informații care nu sunt verificate din surse oficiale.

Totodată, facem un apel public la cetățeni să nu răspândească pe rețelele de socializare, sau pe alte canale, informații care nu provin din surse oficiale.

Articole similare

[BREAKFAST] Unde facem cele mai frumoase poze de Crăciun în București?

Bucureștiul devine un adevărat spectacol vizual în perioada sărbătorilor de iarnă, transformându-se ...

Atenționare meteo: Vreme schimbătoare și precipitații în majoritatea regiunilor

Meteorologii avertizează că, până sâmbătă, 7 decembrie, ora 18:00, vremea va rămâne instabilă în toa...

București: Au căzut primii fulgi de nea din acest sezon

Marți dimineață, Bucureștiul s-a trezit sub semnul primilor fulgi de nea ai sezonului, oferind locui...