Primul tren supersonic ar putea funcționa de anul viitor în Europa

CoolNews, Energia aia bună
share

Călătoria cu trenul se pregătește să treacă la nivelul următor. Una dintre echipele de specialiști ale lui Elon Musk a finalizat lucrările pentru Hyperloop TT, primul tren supersonic, la care se lucrează din 2013.

Hyperloop TT are aproximativ 32 de metri lungime și cântărește cam 5 tone, fiind construit dintr-un material special de fibră de carbon.

Garnitura va putea transporta între 28 și 40 de pasageri cu o viteză de 1.200 de kilometri pe oră, două ori mai rapid decât avionul.

Trenul va circula prin tuneluri vidate realizate de mai multe companii care și-au unit forțele pentru acest proiect.

Hyperloop TT a fost prezentat în Spania și urmează să fie dus în Franța pentru teste.

Specialiștii care-l dezvoltă spun că garnitura va putea străbate o distanță de 600 de kilometri, cam cât de la București la Timișoara, în doar 30 de minute, mult mai puțin decât un zbor cu avionul.

În acest moment sunt mai multe companii care încearcă să realizeze trenuri supersonice în China, Emiratele Arabe Unite, Spania și Franța.

Sursa: Facebook