Premiile Grammy s-au amânat iar din cauza pandemiei

Celebrități, CoolNews, Muzică
share

Premiile Grammy s-au amânat iar din cauza pandemiei de coronavirus, scrie BBC News.

Evenimentul trebuia să aibă loc pe 31 ianuarie, dar s-a reprogramat pentru 14 martie 2021, din cauza creșterii numărului de infectări zilnice atât în Los Angeles, cât și pe întreg teritorul statului California.

Cântăreaţa pop Beyonce a primit cele mai multe nominalizări la ediţia din 2021 a premiilor Grammy, cele mai prestigioase recompense din industria muzicală americană, şi va concura la nouă categorii de trofee, inclusiv la categoriile „înregistrarea anului” şi „cântecul anului”.

Cântăreaţa rap Megan Thee Stallion, în vârstă de 25 de ani, considerată unul dintre fenomenele muzicale ale anului 2020, a primit patru nominalizări, inclusiv la categoria „revelaţia anului”.

Billie Eilish, tânăra cântăreaţă americană care a reuşit în ianuarie „Marele Slam” după ce s-a impus în principalele patru categorii la gala Grammy Awards 2020, a primit alte patru nominalizări pentru adiţia de anul viitor, inclusiv la categoriile „albumul anului” şi „cântecul anului”.

Taylor Swift, trecută cu vederea la galele Grammy din ultimii ani, a reînnodat tradiţia nominalizărilor în 2020 graţie albumului „Folklore” şi single-ului „Cardigan”, nominalizate la categoriile dedicate celor mai bune albume, respectiv celor mai bune cântece lansate în ultimul an.

Brittany Howard, care abordează genurile rock şi blues, cunoscută pentru evoluţiile sale alături de grupul Alabama Shakes, a primit cinci nominalizări după lansarea primului ei album solo, intitulat „Jaime”.

Articole similare

Taylor Swift cucerește lumea editorială cu The Eras Tour Book

Taylor Swift demonstrează încă o dată că poate transforma orice proiect într-un succes răsunător. Ce...

Beyoncé, desemnată cel mai mare star pop al secolului 21

Beyoncé continuă să-și consolideze statutul de regină a muzicii pop, fiind desemnată cel mai mare st...

Filmul „Anul nou care n-a fost”, recompensat cu 2 premii la Festivalul de Film de la Arras

Filmul „Anul nou care n-a fost” – recompensat cu două premii la Festivalul de Film de la Arras, dedi...