Într-un crossover de genuri muzicale, Petre Ștefan și Karla lansează “Hai să uităm de tot”, combinând ritmurile drill & trap ale lui Petre Ștefan cu liniile pop ale Karlei. Piesa a fost compusă de către Petre Ștefan și Karla, iar producția a fost făcută de Quick.
Petre Ștefan este o prezență recentă pe scena urbană din România, însă cu un impact major într-un timp foarte scurt. Colaborările “Hadad” și “Enzo Ferrari” alături de YNY Sebi au strâns milioane de vizualizări, definind stilul lui urban cu influențe orientale. În colaborare cu BreakDaLaw a lucrat la proiectul „Tabăra”, soundtrack-ul filmului cu același nume distribuit în cinematografe, iar piesa a devenit virală pe rețelele sociale urcând pe locul #1 pe Spotify.
Karla este una din cele mai noi artiste semnate de către Global Records. Este o cântăreață și o compozitoare care și-a descoperit talentele de la o vârstă foarte fragedă. A crescut in Cluj-Napoca și a făcut parte dintr-un grup de canto cu care a străbătut toate scenele locale din Cluj. Este artistă de când se știe, schimbând scenele de dans și teatru pe scena muzicală. Pasiunea pentru cântat a fost mereu preocuparea principală, și mulțumită familiei ei care a susținut-o pe întreg acest parcurs, a înregistrat prima piesă în același loc unde au cântat și idolii ei din copilărie. Până acum, a avut o colaborare de succes cu Gino Manzotti și Maxx numită „Every Breath”, iar acum se pregătește de alte proiecte noi și fascinante. Anul acesta lansează primul ei single și lucrează la foarte multe idei în paralel. Iubește să își exprime sentimentele și gândurile prin muzică, și crede în împărtășirea poveștilor de viață așa cum sunt ele, imperfecte.