Peste 25 de mii de lei strânși în Marea Licitație de la Virgin Radio Romania!

CoolNews
share

Mulțumim! 

Doar așa puteam începe acest articol care până la urmă, este despre voi. În cursul întregii zile de ieri am reușit să strângem 25.436 de lei prin licitarea unor obiecte unice venite din partea unor oameni pe care îi admirăm foarte mult pentru toată munca lor. 

Acesta a fost modul prin care am vrut să încheiem un sezon genial: să vă aducem mai aproape de artiștii pe care i-ați ascultat tot anul la Virgin Radio Romania, și să ajutăm 3 organizații care luptă pentru viitorul copiilor din România!

Toți cei care au licitat sumele cele mai mari pentru obiectele dorite vor trebui să-și aleagă una dintre cele trei cauze: World Vision Romania, Climb Again sau Autism Voice pentru a vira suma de bani promisă. Imediat ce vom primi dovada plății, obiectul pentru care s-a donat va fi trimis către cel care a câștigat licitația.

Alături de noi a fost și The Motans care ne-a cântat LIVE „În golul tău” și „La Nesfârșit”. Cele două hanorace semnate de el s-au dat ca pâinea caldă, unul dintre ele stabilind și recordul zilei. Suntem foarte bucuroși să vă anunțăm că unul dintre hanoracele semnate de Denis s-a vândut cu 2.100 lei!

 

Articole similare

[BREAKFAST] De ce contează cum ceri o mărire de salariu

Modul în care ceri o mărire de salariu poate influența reacția șefului. Specialiștii explică de ce n...

[BREAKFAST] Abonament la cinema de dormit la prânz

Chinezii își fac abonament la cinema ca să doarmă în pauza de prânz. „Filmul” preferat? Somnul În C...

[BREAKFAST] Ce au în comun cuplurile căsătorite de zeci de ani?

Se spune că, după ani de relație, partenerii ajung să semene tot mai mult. Dar un nou studiu publica...