(P) Therme București a devenit, în luna octombrie, cea mai importanta atracție turistica din Capitală

CoolNews
share

Peste 40.000 de oameni din peste 10 țări din Europa și America, dornici să se contecteze la relaxare, au venit special, în perioada 7-27 octombrie, la Therme București, pentru Sauna Fest, cel mai mare festival al spectacolelor in sauna  din lume și unicul de acest gen din România. Editia cu numarul 6 a festivalului a atras români din toate colțurile țării dar si straini, procentul acestora din urma urcand la aproape 33%.

Festivalierii straini au venit din țări precum Olanda, Marea Britanie, Italia, Germania, Bulgaria, Serbia, Grecia, SUA, Spania, Estonia sau Danemarca.

„Ediția din acest an a festivalului Sauna Fest a depășit toate așteptările. Numărul turiștilor care au vizitat Therme București a stabilit un nou record și cred că am devenit una din cele mai relevante atracții turistice pe care le are capitala. Festivalul are și un rol educativ, respectiv te învață cât este de important și sănătos să îți hrănești mintea și sufletul, dar și să poți fi vulnerabil în fața altor oameni. Oamenii au cantat, au dansat, au plans împreună, în saună”, a declarat Cosmin Cîrîc, Wellness Director Therme București.

 

Noul program de activitati de wellness adaptat sezonului rece

Sauna Fest 2024 a deschis porțile unui nou program de activități de wellness adaptat sezonului rece, activitati incluse in tariful de acces Therme. Noul program oferă experiențe axate pe aclimatizare, pe pregătirea a organismului pentru provocările sezonului rece, terapii specifice pentru sănătatea pielii și sesiuni dedicate îmbunătățirii capacității pulmonare. Pe măsură ce temperaturile scad, aceste ritualuri speciale ajută corpul să facă tranziția către iarnă, fortificând rezistența organismului și sprijinind funcțiile respiratorii. Fiecare tratament este gândit să stimuleze imunitatea, rejuvenarea și regenerarea pielii, iar sesiunile de sauna și Aufguss curatoriate de cei mai buni maeștri internaționali ajută nu doar la relaxare mintii si corpului dar si la creșterea capacității pulmonare și o protecție naturală împotriva frigului. Natura a fost și va fi mereu sursa primordială de inspirație pentru universul experiențelor Therme București. Astfel, a început programul activităților de iarnă, care vine cu de activități și ritualuri noi– Sirocco, Almond Beauty, Dalchini, Cocha Cashu,  iar în noile saune Ad Astra și A Terra sunt disponibile activități specifice – Solar Wind, ForeGlow, FreeStyle, Herbarium, Smoke Ritual. De luni pana joi vizitatorii vor beneficia de 47 activitati de wellness pe zi, in timp ce de vineri pana duminica numarul activitatilor incluse in tariful de acces se ridica la 58.

Programul activitatilor wellness detaliat pe zile poate fi consultat aici.

Odata cu inaugurarea celor 2 saune panoramice noi, Ad Asta si A Terra capacitatea simultana a saunelor Therme a crescut la peste 470 locuri dar a crescut si numarul activitatilor Aufguss desfasurate in acelasi timp astfel incat vizitatorii sa poata alege in orice moment experienta preferata.

Experiența Sauna Fest. Teatru, emoții, experiențe multisenzoriale cu uleiuri esențiale

Timp de 21 de zile, saunele tematice Therme au fost scenele celor mai spectaculoase show-uri de saună susținute de cei mai buni Maeștri Aufguss din lume. Aceștia au fost ghizii participanților într-o călătorie a simțurilor, prin tehnici deosebite ce combină natural storytellingul cu teatrul, muzica și sauna. Ediția din acest an a adus, la București, peste 80 de maeștri Aufguss din 20 țări care au încântat publicul cu peste 500 de ritualuri unice. De asemenea, cu ocazia acestui eveniment, au fost inaugurate două saune noi în zona Elysium, cu o capacitate totală de peste 140 locuri – Ad Astra și A Terra.

„A fost transformator! Experiențele de aici m-au transformat ca om, și mi-au schimbat perspectiva despre iubirea de sine”, a mărturisit James, un tânăr de 30 de ani care a venit tocmai din Marea Britanie, exclusiv pentru acest eveniment unic.

Un alt punct de atracție al Sauna Fest 2024 au fost saunele tematice, fiecare având propriul univers de relaxare: Bavaria, Provence, Hollywood, Alhambra, Amazon, Himalaya. La acestea s-au adăugat cele 2 saune noi, Ad Astra si A Terra, construite de la zero cu ocazia ediției cu numărul 6 a Sauna Fest, ce suplimentează capacitatea celui mai mare ansamblu de saune din România cu 140 locuri. Aceste spații inovative îmbină designul modern cu tehnologia de ultimă oră, pentru a crea o atmosferă unică și captivantă, în concordanță atât cu exigențele iubitorilor de saună din țară, cât și ale oaspeților internaționali.

Devenit deja un eveniment de referință pe plan internațional, Sauna Fest este singurul festival din lume care dedică 21 de zile exclusiv acestei arte. Spectacolele în saună au avut loc din oră în oră, începând de la primele ore ale dimineții și până seara târziu. Vizitatorii au reiterat faptul că acest festival își merită recunoașterea globală.

Astfel, cu mii de turiști internaționali drept oaspeți, dar și cu specialiști invitați din toată lumea, Therme a pus, din nou, Bucureștiul pe harta globală a destinațiilor wellness.

Sauna Fest, deja cunoscut de turiștii internaționali, este singurul eveniment de wellness din România care rivalizează ca amploare cu festivaluri de renume din țara noastră. A șasea ediție a Sauna Feste a oferit zilnic peste 25 de spectacole impresionante susținute de Maeștri Aufguss care, folosindu-se de uleiuri esențiale și tehnici speciale, au transformat fiecare sesiune într-un adevărat show.

 

Aufguss = spectacol, emoție și sănătate prin toți porii la plus 70 de grade Celsius

Cunoscute în toată lumea pentru efectele lor benefice asupra sănătății, precum îmbunătățirea sistemului cardio-vascular, a capacității pulmonare și a sistemului imunitar, saunele au apărut în urmă cu aproximativ 2000 de ani în Finlanda și au rămas până în prezent un adevărat refugiu pentru relaxare, detensionare, echilibrare și răsfăț.

Ritualul Aufguss este o tehnică specială prin care un maestru wellness folosește bulgări de gheață cu uleiuri esențiale naturale pentru a răspândi apoi aburul din saună cu ajutorul unui prosop, al unui evantai sau steag. Un Aufguss Show  este un spectacol aparte în care maeștrii se folosesc de muzică, dans și povești inspiraționale pentru a reda adevărata emoție și culoare a unui ritual creat pentru simțuri.

 

–––––––––––-

Despre Therme București 

Therme București este cel mai mare complex de wellbeing la nivel european, construit greenfield, pe un areal de 250.000 de mp, având o suprafață totală indoor de peste 34.000 mp și o capacitate de 4.000 de persoane simultan indoor. Centrul găzduiește cea mai mare grădină botanică din România, cu peste 880.000 plante vii, și dispune de cea mai mare plantație de palmieri din Europa, cu peste 1.500 de exemplare. Proiectul excelează prin magnitudine și unicitate, oferind clienților săi servicii și ambianță de lux la prețuri accesibile, cu cele mai înalte standarde din punct de vedere arhitectural, tehnic, sănătate și relaxare din lume. Popularitatea internațională a Therme București a adus în si in anul 2024 peste 30% turiști străini sosiți special în țara noastră pentru a vizita centrul.