(P) Alternative eco-friendly: cum tacâmurile din plastic au fost înlocuite de cele din materiale bio

CoolNews
share

Cine-ar fi crezut, acum un deceniu sau doi, că tacâmurile din plastic vor fi doar o amintire pentru multe restaurante? Iată aici de ce antreprenorii au îmbrățișat schimbarea eco!

 

Cei care au avut oportunitatea de a comanda mâncare la pachet acum nu demult își vor aminti, cu siguranță, că au primit și tacamuri plastic pentru a se bucura de mâncarea preferată. Ei bine, odată ce s-a tras semnalul de alarmă a încălzirii globale și al poluării, dar și al faptului că plasticul este nociv pentru noi, toată industria HoReCa a fost dată, oarecum, peste cap. Cei din industria alimentară și nu numai au fost nevoiți să găsească alternative pentru plastic, care să fie la fel de rezistente. Din păcate, în timp ce paiele din hârtie pot fi folosite fără probleme, o furculiță, ba.  Așa, am ajuns la materialele eco friendly din ziua de azi. Care sunt acestea?

 

Cum a arătat trecerea de la plastic la materiale bio

De ce am fost nevoiți, în primul rând, să facem schimbarea? Ei bine, știați că plasticul este fabricat din resurse finite? Este vorba de fosile – aceleași fosile din care carburanții mașinii sunt făcuți. Prin urmare, plasticul ingerat poate fi și cancerigen, având în vedere că recent s-a descoperit că microplasticul este pretutindeni, chiar și în corpul nostru.

Pe lângă faptul că este nociv, plasticul poluează: teoretic, se degradează, dar practic, se descompune atât de greu, încât putem spune că va rămâne pe vecie în locurile unde a fost aruncat. De aceea, campaniile de reciclare au luat amploare. Not so fun fact: există, în mijlocul oceanului Pacific, un petic de gunoi de dimensiunea Europei? Acest gunoi este, în principal, plastic: tacâmuri, cutii, sticle etc.

 

Cum arată speranța și viața de după plastic?

Deși eforturi au fost depuse pentru a minimaliza poluarea, cert este că avem cale lungă până ne putem bucura, din nou, de o planetă cu adevărat curată. Totuși, avem încă șansa să îndreptăm lucrurile: de la producător la consumator, cu toții putem depune un mic efort în ceea ce privește plasticul. Antreprenorii din industria HoReCa pot să înlocuiască tacâmurile cu următoarele:

 

  • Tacâmuri din bio-polimer, pe bază de amidon de porumb cristalizat
  • Tacâmuri refolosibile
  • Tacâmuri din compozit de lemn

 

Toate aceste variante sunt la fel de solide sau chiar mai bune în comparație cu plasticul. Se degradează ușor, fiind vorba de materiale naturale.

 

De ce să faci schimbarea dacă deții un restaurant?

Momentan, variantele eco friendly pot fi o idee mai costisitoare față de cele convenționale, de plastic. Totuși, au devenit din ce în ce mai populare! De ce?

Ei bine, clienții sunt cei care caută mereu variantele sănătoase, iar acest lucru nu se oprește la la mâncare – este vorba și de tacâmuri. Așadar, vor căuta restaurantele care oferă variantele cât mai naturale. Dacă ești antreprenor, cu siguranță vei vedea o oportunitate de profit în această schimbare, chiar dacă costul tacâmurilor poate fi mai ridicat: vei atrage clientelă nouă, vei face o impresie bună și, astfel, vei obține mai multe vânzări.

 

Acum că ai aflat detalii de bază, fă și tu schimbarea eco friendly și cumpără alternativa tacâmurilor din plastic!