(P) Agendele din lemn sunt speciale: de ce merită să le alegi

CoolNews
share

Te trezești dimineața devreme și te pregătești să mergi la birou. Te îmbraci în grabă, iei în brațe laptopul, geanta, un măr și fugi spre birou. Când ieși din casă observi că afară plouă torențial și pentru că ai mâinile aglomerate cu diverse obiecte, îți scapă agenda pe jos. Dacă ai noroc, mai poți salva câteva pagini din ea, suficient cât să știi ce ai de făcut în ziua respectivă. 

 

Deși situația prezentată nu este una care se poate întâmpla frecvent, sunt o mulțime de accidente similare care îți pot distruge obiectul principal al organizării tale: agenda. Din acest motiv, au fost inventate produsele din lemn, ale căror coperți sunt deosebite atât din punct de vedere al aspectului, cât și al avantajelor. Citește articolul și află de ce merită să le alegi:

Pot fi personalizate ușor

Probabil unul dintre cele mai importante aspecte în cazul unei agende din lemn este posibilitatea de a le oferi un design aparte. Acest lucru este de foarte mare ajutor în special în situația în care o folosești la birou, deoarece poți opta pentru o agendă personalizată handmade. Un astfel de obiect va reflecta deopotrivă grija ta pentru detalii și va elimina și posibilitatea de a fi rătăcită sau încurcată în timpul întâlnirilor. Din acest motiv, este potrivită și pentru elevi sau studenți.

Sunt rezistente la umezeală

Fiind realizată dintr-un material durabil, o agendă din lemn este rezistentă la umezeală. Acest lucru este esențial mai ales pentru persoanele care lucrează în condiții cu precipitații frecvente sau aburi. Desigur, un produs realizat din lemn va fi util și în cazul copiilor sau al persoanelor neîndemânatice, micșorând riscul distrugerii în cazul în care sunt vărsate lichide.

Au longevitate în timp

Pe lângă rezistența sporită la umezeală, o agendă cu coperți din lemn îți va fi alături timp îndelungat. Materialul va proteja filele de trecerea anilor, păstrând filele ferite de praf, mucegai sau îngălbenire. În plus, deoarece informațiile păstrate în agendă vor sta în condiții optime, vei putea să recitești lucrurile esențiale.

Sunt estetice și potrivite oricărui context

Agendele prevăzute cu coperți din lemn au un design aparte în comparație cu cele din plastic sau carton. Datorită aspectului estetic pe care îl prezintă, ele pot fi folosite cu succes în cadrul întâlnirilor de afaceri sau al ședințelor oficiale. Atunci când te vei prezenta cu un produs elegant și de calitate, oamenii te vor percepe ca pe un om profesionist și vor avea mai multă încredere în abilitățile tale.

Pot fi un cadou special

Profesorii, șefii, partenerii de afaceri, colegii de birou sau chiar anumiți membri ai familiei ori prietenii sunt numai câteva dintre persoanele cărora le poți oferi cadou o agendă la un moment dat. Pentru a face un dar potrivit contextului și de calitate superioară poți opta pentru un produs din lemn. Aceste agende sunt speciale atât datorită aspectului pe care îl au, cât și al grijii cu care sunt lucrate.

 

Lemnul este un material longeviv și deosebit atunci când este prelucrat corespunzător, fiind deopotrivă ușor de personalizat. Alege să achiziționezi o agendă realizată astfel atât pentru tine, cât și pentru persoanele cărora vrei să le oferi un cadou deosebit.

 

sursa foto: Freepik