(P) 6 pași de mentenanță a pompei submersibile

CoolNews
share

Dacă sunteți pasionat de grădinărit și vă doriți să vă mențineți ustensilele în stare perfectă, atunci aflați că acest articol vă este dedicat. În rândurile ce urmează vă vom oferi câteva sfaturi de mentenanță a unuia dintre cele mai folositoare aparate pentru curți, și anume, pompa submersibilă. Acest aparat vă ajută la formarea de bazine sau piscine, la irigații și o mai bună circulație a apei, la alimentarea cu apă a unei gospodării și nu numai. Deci, este important să îl mențineți în stare bună de-a lungul timpului. De aici și nevoia de a vă enumera pașii pe care trebuie să îi parcurgeți: în speranța că vă vom ajuta să vă formați o rutină de mentenanță bine definită și pe care să o urmați atent. Dacă vă doriți să aflați despre ce este vorba, citiți în continuare.

Fără să mai stăm pe gânduri, începem cu primul pas de mentenanță a aparatului. Este vorba despre verificările regulate. Vă recomandăm ca, o dată la câteva săptămâni, să inspectați pompa submersibilă de coroziuni, scurgeri sau blocaje. Dacă observați ceva în neregulă, puteți fie să citiți manualul de folosire care poate conține sfaturi de reparare, fie să sunați la service-uri dedicate pentru ajutor profesional. Este important să depistați genul acesta de probleme din timp, pentru ca pompa submersibila să nu vă lase la nevoie și să vă puteți bucura de ea în continuare.

Cel de-al doilea pas pe care vă recomandăm să-l parcurgeți este curățarea sitei pentru pompare. Această pompă dispune de o sită sau un capac perforat ce ajută la sortarea și eliminarea resturilor aspirate în timpul utilizării. Prin curățarea regulată, vă asigurați că sita în cauză este curată și bine prinsă de capătul pompei, tot timpul. Și, așa, o veți putea folosi în continuare, fără grija că aceasta va aspira resturi, sedimente sau alte impurități din apă.

Trecem mai departe și ajungem la cel de-al treilea pas. Acum este vorba despre verificarea cablului de alimentare. Ca majoritatea ustensilelor pentru grădinărit, și pompa submersibilă dispune de cablu pentru o bună funcționare. Astfel, verificarea sa este crucială, pentru a vă asigura că evitați scurt-circuitele și electrocutările. Inspectați suprafața cablului și observați dacă acesta prezintă rupturi, îndoituri sau uzuri. Dacă da, atunci înlocuiți-l cu un altul nou, fără probleme.

Cel de-al patrulea pas face referire la monitorizarea nivelului de apă. Pentru ca pompa dumneavoastră să funcționeze la perfecție, trebuie să vă asigurați că aceasta nu este uscată. O pompă uscată poate duce la deteriorarea motorului sau a altor componente costisitoare care, dacă se strică, pot rezulta în nevoia de recumpărare a întregului aparat. Suntem convinși că nu vă doriți acest lucru, mai ales dacă pompa de care dispuneți deja își face treaba la perfecție.

Continuăm enumerarea promisă și ne întâlnim cu cel de-al cincilea pas, și anume, verificarea pieselor mobile. Dacă observați că acestea devin rigide sau că încep să scârțâie, recomandarea noastră este să consultați manualul de utilizare și să dați piesele mobile cu ulei, după îndrumările aflate de acolo. Pentru ca pompa submersibilă să funcționeze de minune, este important să aveți grijă și de aceste piese. Așa cum, de exemplu, aveți grijă să nu îndoiți furtunul aspiratorului sau să nu uitați să curățați mașina de spălar de calcar. Este un pas important, ce merită parcurs.

Nu în ultimul rând, iată-ne ajunși și la cel de-al șaselea pas. Acum este vorba despre testările de rutină. Pentru a vă asigura că pompa merge ca în prima zi, vă recomandăm să o testați atunci când vă permite timpul. Nu trebuie să o folosiți în mod obișnuit, ci doar să o porniți și să verificați dacă aceasta scoate sunete ciudate, are vibrații anormale sau nu performează la nivelul așteptat. În cazul în care găsiți anomalii, discutați cu profesioniștii pentru îndreptarea lor.

Iar acum că ați aflat toți pașii, sunteți gata să vă formați rutina perfectă de mentenanță? Noi așa sperăm! Pentru și mai multe sfaturi, navigați mediul online.