Ozzy Osbourne amână pentru a doua oară turneul european

Celebrități, CoolNews
share

Rockerul britanic Ozzy Osbourne şi-a amânat miercuri, pentru a doua oară, turneul solo în Europa, subliniind că nu este pe moarte şi nici nu intenţionează să se retragă în ciuda problemelor medicale cu care s-a confruntat în ultimul an, scrie Agerpress.ro.

Nu sunt pe moarte, mă recuperez. Durează însă puţin mai mult decât am crezut cu toţii”, a spus fostul lider al trupei Black Sabbath, în vârstă de 70 de ani, într-o înregistrare video publicată pe conturile sale de pe reţelele de socializare.

Osbourne a fost spitalizat de mai multe ori în ultimul an în urma unei căzături care a necesitat o intervenţie chirurgicală amplă la coloana vertebrală şi gât precum şi în urma unor alte probleme medicale – pneumonie, complicaţii cauzate de gripă şi infecţii la nivelul mâinii. Aceste urgenţe medicale împreună cu alte dificultăţi cu care s-a confruntat artistul au dat naştere la speculaţii în presa tabloidă că viaţa lui ar fi în pericol.

Articole similare

INNA dă startul turneului european Echoes cu un moment emoționant pe străzile Parisului

INNA se pregătește să pornească într-un nou capitol muzical, odată cu lansarea turneului european Ec...

INNA revine cu un turneu european epic - “Echoes by INNA” - o experiență unică pentru fani

INNA, una dintre cele mai de succes artiste EDM la nivel internațional, se pregătește să încânte Eur...

Febra Taylor Swift cuprinde Europa. Americanii iau cu asalt continentul pentru concerte mai ieftine

Turneul Eras al cântăreței Taylor Swift a debutat în Europa săptămâna trecută, după ce a cucerit pat...