Opt militari români au murit noaptea trecută în Constanța, în urma unui accident aviatic ce a implicat un avion și un elicopter

CoolNews, NEWS
share

Un Mig 21-Lancer al Armatei Române a dispărut de pe radare la 50 Km Nord de Municipiul Constanța, în această seară. A fost căutat cu elicoptere și echipe la sol, iar la scurt timp a apărut și informația conform căreia, elicopterul IAR 330-Puma, decolat, miercuri, 2 martie, în jurul orei 20.21, în misiune de căutare-salvare a aeronavei Mig 21 LanceR, a pierdut legătura radio cu turnul de control și a dispărut de pe radar în jurul orei 20.44.

Armata Română a confirmat prăbușirea elicopterul IAR 330-Puma, la 11 Km de aeroportul de unde a decolat și decesul celor cinci militari (inițial) aflați la bord. O nouă informație apărută la scurt timp anunța decesul a șapte persoane – cei 5 militari și încă doi salvatori ai Forțelor Navale.

Epava avionului Mig 21 a fost găsită după miezul nopții în apropiere de localitatea Cogealac, într-o zonă nelocuită. Ministerul Apărării a anunțat că pilotul Căpitan Costinel Iosif Niță şi-a pierdut viaţa. Toate aeronavele de tipul celor implicate în catastrofele aviatice din seara zilei de 2 martie, MiG-21 LanceR, respectiv IAR 330 Puma, au fost consemnate la sol până la elucidarea cauzelor producerii prăbușirilor, iar exercițiul de executare în comun a unei misiuni de Poliție Aeriană Întărită, prevăzut pentru 3 martie a fost anulat.

FOTO: Profimedia / Agentie