,,Opriți planeta”, vreau să cobor la prima – Puya x IRAIDA

CoolNews, Muzică
share

Într-o lume în care printre cele mai de preț lucruri stau numărul de vizualizări, inimioarele și aprecierile virtuale, Puya și IRAIDA strigă ,,Opriți planeta” în semn de protest, pentru că am uitat să ne trăim viața cu adevărat, lăsându-ne mânați de lucruri superficiale. Versurile cu tâlc și flow-ul inconfundabil al lui Puya s-au contopit într-un mod ideal cu maniera de interpretare simțitoare a IRAIDEI. Rămâne doar să dați play.

https://www.youtube.com/watch?v=CqQO2_hNc4s&feature=youtu.be

,,Opriți planeta” a fost scrisă de IRAIDA și Puya, cu ajutor de la Achi pentru partea de muzică și producție.

,,Mi-a făcut plăcere să lucrez cu Achi și IRAIDA la piesă. Am fost inspirați și a ieșit o treabă foarte bună. Poate anul viitor vom avem și un album Puya nou. Mulțumim tuturor celor care suțin muzica cu mesaj. Niciodată nu a fost mai nevoie de ea ca acum!” ne spune Puya.

,,Cu toții cred că avem câteva motive pentru care am opri planeta. Motivul meu principal este lipsa iubirii, sub toate formele ei. Mi-ar plăcea să iubim pur și fără intenții ascunse tot ce ne înconjoară, să tratăm cu înțelegere și lucrurile pe care nu le înțelegem. Nimeni nu deține adevărul absolut, avem experiențe diferite de viață și poate gândim la poluri opuse, dar eu aleg să pãșesc cu iubire în orice loc întunecat am ajuns sau voi ajunge.

Piesa a fost ca un puzzle, urma să am o sesiune cu Puya și Achi, iar eu aveam de mult conceptul <<Opriti Planeta>>  în notițe, linia melodică și versurile. Când am ajuns la studio, am cântat refrenul neșlefuit, iar Puya s-a apucat de strofe. În maxim 2 ore aveam demo-ul și așa a luat naștere piesa <<Opriți planeta>>.” ne spune IRAIDA.

Puya activează pe scena hip-hop din 1995. Primul album, „Băieți de cartier”, a fost lansat alături de La Familia în 1997. Cariera solo a început-o în 2000 cu discul „Până la capăt în felul meu”. Au urmat albume ca „Foame de bani” (lansat cu Șisu), „Muzică de tolăneală și depravare”, „Românisme 1” și „Românisme 2”. Cel mai recent album al său se intitulează „Aventurile Domnului Puy(a)” și a fost lansat în decembrie 2019. Artistul rămâne întipărit în istoria hip-hop-ului românesc cu piese precum „Undeva-n balkani”, “Change”, “VIP” sau ,,Maidanez” și continuă, constant, să livreze noi hituri.

IRAIDA este cântăreață și unul dintre cei mai apreciați compozitori din industria muzicală românească. A scris cântece pentru artiști precum Banx & Ranx, Rêve, INNA, Alexandra Stan, Sak Noel, Elvana Gjata, SICKOTOY, Manuel Riva, Roxen, Karmen, Olivia Addams, Gromee, Antonia și mulți alții. Personalitatea ei puternică și puterea ei de a obține ceea ce își dorește este și mai puternică. Colaborarea cu Manuel Riva, “Modern Love”, a urcat rapid în topul clasamentelor, ajungând pe locul 1 în Top 200 Shazam în Bulgaria și România, plus multe alte clasamente din diferite țări. Datorită vocii sale cameleonice, artista este întotdeauna perfectă pentru orice act artistic, iar anul acesta a avut ocazia să colaboreze cu DJ-ul polonez Gromee, alături de care a lansat piesa “Don’t Stop The Party”.

Articole similare

Olivia Addams x IRAIDA – “Left My Heart”: o aventură muzicală globală

“Left My Heart” marchează prima colaborare dintre Olivia Addams și IRAIDA, un duet care aduce împreu...

IRAIDA - “Alchimistul”: un statement despre importanța iubirii

"Alchimistul" e despre conexiuni care merg dincolo de cuvinte, despre sentimente atât de intense, în...

Puya și Cabron, colaborare de excepție. Artiștii lansează cea mai nouă piesă, “Transilvanian Ninja”...

Puya a debutat ca actor în filmul produs de Alin Panc și Vărul Săndel, o super comedie românească, “...