De departe cel mai emoționant și inspirațional moment de la ceremonia decernării Globurilor de Aur 2018 a fost pus în scenă de Oprah Winfrey. Ea a devenit prima femeie de culoare care a primit un Glob de Aur pentru întreaga activitate, prilej cu care a rostit un discurs pasionat de susţinere a celor care au denunţat comportamentul sexual inadecvat de la Hollywood şi nu numai.
Înainte să spunem orice altceva, trebuie să știți că lumea deja îi cere lui Oprah să candideze la președinția Statelor Unite ale Americii. Până una alta, Oprah Winfrey a fost răspătită cu un Glob de Aur pentru că este un model pentru femei și o persoană care apromovat personaje feminine puternice.
La fel ca cele mai mutle dintre participantele la gală, Oprah a purtat o rochie neagră, în sem de solidaritate cu victimele comportamentului sexual neadecvat, care parcă a pus stăpânire pe lumea Hollywood-ului în ultimele luni din 2017. Cu priemiul Cecil B. De Mille, Oprah Winfrey se alătură unor personalități precum Meryl Streep, Steven Spielberg, Barbra Streisand şi Sophia Loren.