,,Să nu mă poți uita” vine cu ce e mai bun din cele două lumi, Olivia Addams, vocea care cucerește scena pop, și Marko Glass și Bvcovia, doi artiști în continuă ascensiune în lumea muzicii urbane. Un riff dreamy de chitară și un amestec catchy de tobe stau drept fundal pentru dorința celor trei, să nu fie uitați vreodată de către cei iubiți.
Piesa a fost scrisă de Olivia Addams, Adi Istrate, Marko Glass, Bvcovia și Alexandru Turcu, care s-a ocupat și de producție.
,,<<Să nu mă poți uita>> este un blestem, însă unul dulce. O dorință de a nu trece peste, împletită cu frica de a nu fi uitat și lăsat în urmă, pentru că ar anula specialul din ecuație. O iubire intensă sau toxică e hard to let go și cumva și mai greu de uitat. Piesa este un ultimatum, un ultim strigăt de ajutor al unui personaj rănit care nu are maturitatea emoțională necesară să accepte și să privească situația cu iubire și empatie. Mă bucur mult pentru colaborarea cu Marko și Bvcovia, piesa este foarte specială pentru mine și le sunt recunoscătoare că au crezut în mine și în ea.” ne spune Olivia Addams.
,,Cred că e amuzant pentru fani, dar cu siguranță și pentru noi, să realizăm aceste colaborări. Olivia, prințesă a pop-ului, Bvcovia, fratele meu din urban, ne-am găsit și a ieșit piesa asta cool care sper să vă atingă și pe voi.” ne spune Marko Glass.
,,Cred că un artist trebuie să își arate toate părțile când vine vorba de muzică. Mă bucur că această colaborare aduce din nou în prim plan varianta mea sensibilă. Sperăm să vă placă.” ne spune Bvcovia.
Olivia Addams este unul dintre puținii artiști români care au succes atât la nivel local, cât și internațional. Single-uri precum „Stranger” – piesă care a primit discul de platină în Polonia, „Fool Me Once” și „Never Say Never” au dominat topurile Airplay și Shazam din Polonia timp de câteva săptămâni consecutive, ceea ce a făcut-o pe Olivia una dintre cele mai apreciate artiste din teritoriu. La începutul lui 2022, Olivia a lansat primul ei cântec românesc, o surpriză mult așteptată pentru fanii ei. „Scrisori în minor”, scris de Carla’s Dreams, a reușit să depășească 3 milioane de stream-uri, asigurându-i un loc în Top 10 Radio Airplay. ,,Răsărit perfect” a urmat de asemenea traiectoria succesului, ajungând pe una dintre primele poziții în Top 10 Airplay și, de asemenea, colaborarea cu rareș pentru piesa “Buchet de trandafiri” a reușit să facă parte din Top 10 Radio Airplay săptămâni la rând. În plus, una dintre cele mai recente lansări ale sale, colaborarea cu florianrus pentru ,,Până îmbătrânim” a fost extrem de bine primită de radiouri și fanii artiștilor, piesa ajungând în Top 100 Airplay încă din prima săptămână de la lansare. A fost, de asemenea, prezentă în trending-ul YouTube și Shazam. Recent, ultima sa colaborare alături de Randi pentru piesa ,,Comete” a fost foarte bine primită atât de fanii artiștilor, cât și de radiouri.
Marko Glass este un artist de succes din sfera urbană, recunoscut atât pentru mixul său unic de versuri în română, engleză și franceză, care se regăsește în muzica sa, cât și pentru stilul său recognoscibil, artistul construindu-și persona în jurul măștii sale. La acest moment, Marko are peste 180 de milioane de vizualizări pe YouTube, hituri precum „Savana”, „TIpa Noua,” și „Audemars” captând atenția fanilor de muzică urbană pentru beat-urile catchy și sound-ul unic.
Bvcovia a debutat pe scena urbană cu numele de MCHH, iar după lansarea piesei ,,Mă simt ca Bvcovia”, artistul și-a schimbat numele de scenă în cel actual. Artistul are la activ 6 albume, muzica sa fiind recunosută pentru vibe-urile profunde și beat-urile clasice de trap. Hituri precum „Dior”, „Xanny” și „Nu te mai cunosc” au adunat milioane de vizualizări pe YouTube și stream-uri pe platformele muzicale și l-au adus în atenția publicului iubitor de muzică urbană, astfel artistul construindu-și o bază solidă de fani.