Oceanul de plastic

CoolNews
share

În oceane va exista o cantitate mai mare de plastic decât de peşte. Materialele plastice se utilizează atât de mult în prezent încât în oceane va fi mai mult plastic în 2050 decât pește, a fost avertizarea din urmă cu un an de la Forumul economic mondial de la Davos (Elveția). De atunci și până acum prea multe nu s-au schimbat.

Actualul sistem de producere, utilizare și aruncare a materialelor plastice are importante efecte negative. În fiecare an se pierd ambalaje din plastic cu valori între 80 și 120 de miliarde de dolari. Dincolo de aspectul financiar, dacă nu se schimbă nimic, oceanele vor avea o cantitate mai mare de plastic decât de pește în 2050.

Din cauza faptului că sacii și pungile de plastic sunt de folosință unică, „95% din valoarea ambalajelor de plastic, estimată între 80 și 120 de miliarde de dolari pe an, se pierde”, afirmă specialiști.

Ce poți face tu în toată povestea? Poți recicla! Dacă tot mai mulți dintre noi am folosi sisteme de reciclare și reutilizare, situația s-ar putea schimba rapid.

Deja în mai multe țări se iau măsuri pentru limitarea folosirii sacilor și pungilor de plastic. În Franța, de exemplu, pungile de plastic de unică folosință urmează să fie interzise din martie, iar în Marea Britanie legea impune ca utilizatorii de saci de plastic să plătească, încercând astfel să se reducă utilizarea lor.

Și localitățile din zona Montreal, unde locuiește o jumătate din populația din Quebec, au decis să interzică folosirea sacilor și pungilor de plastic ne-biodegradabile din 2018.

The Ocean is Everybody’s Business

Poluarea globală și pescuitul în exces au dus la scăderea drastică a populației majorității speciilor marine. Marea diversitate de viață a oceanelor oferă o mare parte din alimentele cu care ne hrănim, resurse pentru medicamente și alte elemente esențiale, de care avem nevoie pentru a supraviețui.

Oceanele sunt o sursă de hrană pentru milioane de oameni, produce oxigen, reprezintă casa pentru un număr incredibil de mare de vietăți sălbatice, oferă resurse pentru medicamente importante dar și pentru multe altele.

Virgin Radio Romania te invită să te implici și tu în salvarea viitorului – The Ocean is Everybody’s Business!

Articole similare

Vila lui Messi din Ibiza, vandalizată de activişti ecologişti

Recent, fațada unei vile de lux aparținând lui Lionel Messi, situată în apropiere de Cala Tarida pe ...

[BREAKFAST] Ministrul mediului: Românii vor putea primi 50 de bani pentru sticlele reciclate

Românii vor încasa bani pe sticle goale. Tanczos Barna, ministrul mediului, a anunțat că, de la 30 n...

România va interzice mai multe produse de unică folosință

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tánczos anunță că România va interzice în curând mai ...