Mai mulți hoţi din nordul Indiei au returnat idolii preţioşi pe care îi furaseră dintr-un vechi templu hindus, mărturisind că au fost chinuiţi de „vise înfricoşătoare” după furtul obiectelor, a anunţat marţi poliţia.
Într-o scrisoare care a însoțit obiectele returnate, hoții şi-au recunoscut fapta și au mărturisit că „nu au putut să doarmă, să mănânce şi să trăiască în pace” după jaful din 9 mai, a declarat inspectorul de poliţie Rajiv Singh, potrivit AFP, prelaută de Agerpres.
„Ne-am săturat de aceste vise înfricoşătoare şi vă returnăm obiectele de valoare”, au declarat în scrisoare hoţii, care nu au fost identificaţi.
Printre artefactele furate figura un preţios idol din „asthadhatu” (octo-aliaj), care cântărea aproximativ 5 kilograme, şi ornamente ale unor divinităţi realizate din argint, care aparţineau unui templu hindus vechi de trei secole din districtul Chitrakoot al statului Uttar Pradesh, dedicat lui Balaji – o încarnare a zeului hindus Vishnu.
Luni seară, „hoţii au abandonat 14 din cei 16 idoli furaţi în apropiere de casa preotului principal”, împreună cu mărturisirea lor, a indicat poliţistul citat, precizând că aceştia solicită să fie iertaţi pentru fapta comisă.
sursa foto: Shutterstock